Incendiu puternic într-un bloc din Drobeta Turnu Severin: 14 persoane au fost evacuate

Un număr de 14 persoane au fost evacuate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru a se evita intoxicarea cu fum a acestora, după ce a izbucnit un incendiu la parterul unui bloc din municipiul Drobeta Turnu Severin. 



”Detaşamentul Drobeta Turnu Severin a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament de pe strada Kiseleff. Pentru evitarea intoxicării cu fum, 14 persoane au fost evacuate. O persoană a fost asistată medical, însă a refuzat transportul la spital. La locul evenimentului au fost mobilizaţi 23 de pompieri militari, cu patru autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinţi, Raluca Tîrcă, potrivit Agerpres. 

La sosirea forţelor de intervenţie, la apartamentul situat la parterul blocului, incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi degajare mare de fum. Pompierii au intervenit rapid, astfel încât au reuşit să lichideze incendiul care risca să se extindă la etajele superioare, prin izolaţia de polistiren a blocului.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?