HOROSCOP. Am intrat în zodia Scorpionului. Compatibilităţi. Cu cine se înţelege cel mai bine

 

Horoscop. Încpând cu 23 octombrie am intrat în stăpânirea Scorpionului, una dintre cele mai răzbunătoare zodii din întreg horoscopul. Iată cât de bine se înţeleg maleficii scorpioni cu celelalte zodii. 



Scorpion – Berbec

Chiar dacă există o natură sălbatică în fiecare dintre aceste două zodii, care ar putea da naștere unei pasiuni puternice între ele, mai ales în dormitor, sunt mari șanse că această combinație să nu funcționeze foarte bine, pentru că atât Berbecul, cât și Scorpionul, vor încerca să domine relația în care au intrat.

Scorpion - Taur 

Fiind două semne opuse pe cercul zodiacal, Scorpionul și Taurul sunt diferite la baza. După cum se știe, lucrurile opuse se atrag cu putere însă nu trebuie pierdut din vedere că ciocnirea lor, atunci când are loc, poate avea că efect o explozie spectaculoasă.

Scorpion - Gemeni 

Relația dintre Gemeni și Scorpion poate fi una plină de succes dacă cele două zodii reușesc să facă anumite compromisuri și să accepte anumite diferențe prezente în natură celuilalt.

Scorpion - Rac

Fiind două zodii de Apă, atât Scorpionul, cât și Racul, sunt zodii bine definite emoțional. Prin urmare, această combinație poate fi una deosebit de pasională, cu șanse foarte mari să funcționeze.

Scorpion - Leu 

Legătură formată între un Scorpion și un Leu are șanse destule să fie una trainică însă, de multe ori, se poate întâmplă că întâlnirea lor să fie una cu scântei. Deși mulți pot crede că un Scorpion și un Leu sunt sortiți să eșueze într-o relație, există cai pe care aceste două semne pot merge împreună către un ideal comun.

Scorpion - Fecioară 

Aceste două zodii sunt, cumva, mai puțîn sociabile și preferă să ocolească aglomerațiile, pentru a întreține o relație in spațiul mult mai intim al propriei case. De aceea, legătură lor poate fi una puternică, bazată pe o serie de valori comune tradiționale.

Scorpion - Balanţă

Această este o relație care are toate șansele să funcționeze, pentru că Scorpionul este un specialist al legăturilor dintre oameni iar Balanță este contruita în mare parte din emoții. Împreună pot formă o combinație solidă care poate dura la nesfârșit.

Scorpion - Scorpion

Este normal că nativii aceleiași zodii să se cunoască între ei, să-și intuiască nevoile și traile intime și, datorită acestui lucru, un cuplu format din doi Scorpioni se poate înțelege perfect. Pe de altă parte, însă, disputele iscate între doi Scorpioni vor folosi că resurse aceleași cunoștințe comune, riscând să se transforme în adevărate războaie.

Scorpion - Săgetător 

Atât Săgetătorul, care se aruncă de obicei în dragoste cu capul înainte, cât și Scorpionul, care nu prea știe nici el ce este aceea răbdarea, sunt tentați să sară anumite trepte într-o relație. Dacă această combinație se formează mult prea repede, fără a avea o baza solidă consolidată în timp, construcția riscă să se dărâme ușor.

Scorpion - Capricorn

Începutul unei relații între Scorpion și Capricorn poate fi anevoios, pentru că ambele semne știu să-și ascundă foarte bine sentimentele. De multe ori se poate întâmplă că o relație între aceste două zodii să se piardă chiar înainte de a începe, pentru că niciunul dintre cei doi posibili parteneri nu îndrăznește să facă primul pas, așteptând mereu de la celălalt un semnal clar de prețuire.

Scorpion - Vărsător

Scorpionul și Vărsătorul sunt zodii foarte diferite și asta se poate vedea destul de clar chiar în aspirațiile și nevoile fiecăruia. Dacă Scorpionul este un semn introvertit care se închide de multe ori în sinea să, analizând în tăcere lumea înconjurătoare, Vărsătorul este cel care se exprimă la vedere, fiind un extrovertit autentic.

Scorpion - Peşti 

Fiind semne de Apă, Scorpionul și Peștii au foarte multe în comun iar legătură dintre ei poate fi una extrem de puternică. Practic, ambele zodii pot trăi împreună în același lac liniștit, conectandu-se unul cu celălat la nivelul idealurilor și ambițiilor lăuntrice.

 

Sursa

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?