Gigi Becali, delir după triumful Simonei Halep: "Am vorbit direct cu Hristos"

 
Gigi Becali
Gigi Becali

Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a vorbit după triumful Simonei Halep la Roland Garros. Omul de afaceri a făcut câteva declarații halucinante.



Gigi Becali a explicat cum a trăit victoria Simonei Halep.

"Am trăit meciul Simonei Halep în lacrimi și în rugăciune. Îl țineam pe Hristos la piept și mă rugam să câștige Simona punctul. Abia la finalul punctului respiram. Vorbeam direct cu Hristos și mă rugam ca Simona Halep să câștige meciul. 

Pe mine nu mă interesează tenisul, mie îmi pasă de ea. Nu neapărat că e machedoancă, ea e româncă. Mă rugam foarte tare în timpul meciului. Vorbea nevasta cu mine și i-am zis «Lasă-mă să mă rog». Mă rugam și zicem «Doamne, să câștigăm noi, ortodocșii, nu cei care sunt veșnic bogați. Oile lor umplu drumurile când trec. 

Am vrut să îi dau mesaj înainte de meci și să îi spun «Tu fă crucea, că mai departe mă rog eu în genunchi ca să câștigi». Dar m-am gândit că nu se uită și nu are chef de mesaje.

Așa cum zicea ea acum șase că va câștiga Roland Garros, ziceam și eu acum 10 ani că vom juca în Liga Campionilor. Acum voi spune, iar voi o să credeți că sunt nebun, că în 10-12 ani voi câștiga UEFA Champions League. Vă promit, o să vedeți", a declarat Gigi Becali la Pro X.

Simona Halep revine astăzi în ţară, după ce a câştigat turneul de la Roland Garros. Sportiva noastră ajunge pe Aeroportul Henri Coandă la ora 16:15.

Simona Halep va fi întâmpinată de președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, precum și de către ceilalți membri ai Comitetului Director al FRT, la Salonul Oficial al Aeroportului Internațional "Henri Coandă".

Apoi, sportiva în vârstă de 26 de ani va prezenta replica trofeului cucerit la Roland Garros, în cadrul unei ceremonii care va fi organizată, de la ora 20:00, în INTERIORUL Arenei Naționale, conform unui anunț de ultimă oră al PMB.

Simona Halep a câștigat finala de la Roland Garros în fața jucătoarei americane Sloane Stephens. în trei seturi, scor 3-6, 6-4, 6-1.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?