Gaura neagră și forța ei nebănuită: ce se întâmplă cu un om care ajunge în așa ceva?

 

Puținele informații pe care le avem în prezent despre găurile negre sunt rodul muncii unor savanți ca răposatul Stephen Hawking și a astronomilor și altor oameni de știință din domeniu care le studiază de la distanță. Mai nou, avem și prima imagine cu o gaură neagră, realizată cu cea care există la 55 de milioane de ani-lumină față de Pământ. Ce s-ar întâmpla însă cu un om care ar ajunge într-o gaură neagră? 



Ceea ce noi, oamenii, numim gaură neagră este o aglomerație colosală de materie într-un spațiu extrem de restrâns datorită câmpului gravitațional incredibil de puternic pe care-l produce. Găurile negre nu există pur și simplu, ci se formează în urma colapsului unei stele, după cum afirma Albert Einstein în Teoria Relativității. Dar steaua este imensă când ajunge în punctul imploziei.

Chiar și așa, găurile negre sunt cele mai înfricoșătoare elemente ale spațiului. Asta și pentru că se știu prea puține lucruri despre ele și informațiile pe care le avem sunt presupuneri trase de diverși specialiști.

Ce s-ar întâmpla cu un om care ar ajunge într-un gaură neagră?

Mai important decât orice, trebuie să știi că o gaură neagră, conform tuturor teoriilor, are o forță incredibilă. Forța gravitațională e atât de mare, încât distorsionează chiar și lumina și timpul. Din cauza modului în care "înghite" lumina, o gaură neagră poate fi invizibilă, dar poate fi detectată din cauza radiațiilor gama pe care le emană.

Ceea ce ne duce la curiozitatea momentului. În cazul în care un om e în preajma unei găuri negre, lucrurile s-ar putea derula după un scenariu ca cel de mai jos.

Cu toate că noi percepem absorbția materiei ca fiind rapidă, în realitate, procesul este destul de lent. Dacă ai pătrunde într-o gaură neagră, ea te-ar absorbi într-atât de lent, încât corpul tău ar fi sfâșiat treptat, distorsionat și alungit precum o gumă de mestecat. Apoi ar fi descompus la nivel subatomic.

Există însă și o excepție. Atunci când gaura neagră e destul de mare cât să nu fi comprimat parțial. De exemplu, într-una care este de un milion de ori mai grea decât soarele nostru, corpul uman ar putea rămâne nevătămat. Important este ca întregul tău corp să simtă aceeași forță gravitațională simultan, pentru a nu fi sfâșiat.

Problema apare însă în centrul găurii negre, unde există așa-numita singularitate, unde densitatea ei devine infinită. Să sperăm că nu vom afla niciodată cum e un așa scenariu.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?