Gândacul pe care nu ar trebui să îl ucizi niciodată - FOTO

 

Primul impuls atunci când vedem un vizitator nepoftit în casă este să-l omorâm imediat. Dacă ne uităm de aproape la el, nu arată extraordinar şi poate induce un sentiment de frică, panică sau pur şi simplu nu suportăm să îl vedem.



Cu toate acestea, există gândacul numit Scutigera coleoptrata, din clasa miriapodelor, care are corpul alungit, plat, segmentat şi conţine câte o pereche de picioare pe fiecare segment, pe care nu ar trebui să-l striveşti, acesta fiind mai degrabă „un prieten”.

Dacă te trezeşti în timpul nopţii şi-l vezi în baie sau lângă pat şi-ţi vine să-l omori, este recomandat să-ţi ţii în frâu instinctul de vânătoare şi să-l laşi în pace.


Sunt persoane care sunt imune la insecte, păianjeni, furnici sau gândaci şi pe care le trec fiorii atunci când văd un astfel de vizitator nepoftit.

Sentimentul de dezgust poate fi amplificat şi de locurile pe care acest gândac le preferă, şi anume unde este răcoare şi umed sau chiar în vasul de toaletă. Îl poţi îndepărta de acolo, însă ar fi bine să nu-l striveşti.

Motivul pentru care nu ar trebui să-l omori este faptul că îţi curăţă casa de alte insecte care ar putea să se instaleze în locuinţa ta.

Da, atunci când îl vezi, ar putea să-ţi inducă un sentiment de teamă, însă prezenţa unui gândac de acest fel în casă are şi beneficii, deoarece îi place să mănânce alţi „musafiri” pe care tu nu-i vrei în preajma ta.

„Masa lui” constă în furnici, păianjeni, gândaci. Practic, fiecare oaspete nedorit în casă reprezintă mâncare pentru el.

Vezi mai multe pe Divahair.ro.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?