Fifor, lovitură sub centură pentru polițiști. Când își primesc salariile

 

Polițiștii primesc o lovitură neașteptată chiar în ultima zi de mandat a ministrului de Interne, Mihai Fifor. Vor primi banii câștigați în instanță în cinci ani. 

Prevederea este în Ordinul ministrului interimar de Interne, Mihai Fifor, publicat deja în Monitorul Oficial. 

În document se face trimitere la celebra ordonanță de urgență 114 adoptată la sfârșitul anului trecut de Guvernul Dăncilă.

Practic, potrivit Ordinului, plata eșalonată a drepturilor salariale câștigate de polițiști în instanțăse va face timp de cinci ani, de la data obținerii hotărârii judecătorești.

 Astfel că polițiștii își vor primi suma totală pe care MAI le-o datorează de-abia în cinci ani, chiar dacă vor avea o hotărâre executorie care să le ateste drepturile salariale.

„Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021 având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială personalului Ministerului Afacerilor Interne se realizează eșalonat în cinci tranșe, potrivit prevederilor art. 39 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în actul normativ semnat de Fifor.

„Termenul privind eșalonarea anuală la plată prevăzută la alin. (1) se calculează de la data la care hotărârea judecătorească prevăzută la art. 39 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, cu modificările și completările ulterioare, devine executorie, iar plata fiecărei tranșe din valoarea titlului executoriu se realizează în câte un an calendaristic”, se mai arată în Ordinul dat de ministrul interimar de Interne.

 

Ce prevede articolul 39 din OUG nr. 114/2018 pentru plata sumelor obținute prin deciziile instanței:

ART. 39

(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2021, se va realiza astfel:

a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;


e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?