Federația Internațională de Haltere l-a premiat pe Lasha Talakhadze la Tbilisi

 
Federația Internațională de Haltere l-a premiat pe Lasha Talakhadze la Tbilisi
Federația Internațională de Haltere l-a premiat pe Lasha Talakhadze la Tbilisi

Ceremonia de acordare a premiului pentru celui mai bun halterofil din lume decernat de Federația Internațională de haltere campionului olimpic, mondial și european, celebru pentru că „detonează” recorduri mondiale, Lasha Talakhadze, a avut loc pe 7 mai în incinta Teatrului Național din Tbilisi. 

De asemenea, a fost premiată și cea mai bună sportivă de sex feminin, Lydia Valentin. Premierul Georgiei, Giorgi Kvirikashvili, a înmânat personal premiul principal pentru cei mai buni halterofili din lume ai anului 2017.

La eveniment au participat președintele Federației Internaționale de Haltere, premierul Georgiei, ministrul Culturii și Sportului și alți membri ai Guvernului țării gazdă. Managementul superior al Rompetrol din România a mers pentru această zi specială în Georgia. Reprezentanții companiei, directorul executiv al companiei KazMunayGaz Internațional, Zhanat Tussupbekov și directorul general al Rompetrol Georgia, Zamanbek Mirzayanov, i-au felicitat personal pe Lasha Talakhadze și pe Lidia Valentin pentru victoria lor.

"Rompetrol sprijină Federațiile de Haltere în toate țările în care își desfășoară activitatea operațională. Suntem extrem de fericiți că avem o astfel de ceremonie de premiere la nivel înalt, găzduită de Georgia. Încă o dată, îi felicităm pe Lasha Talakhadze și pe Federația de Haltere georgiană pentru un succes atât de mare, suntem mândri că cel mai puternic atlet al lumii este georgian!"- a spus directorul general al Rompetrol Georgia, Zamanbek Mirzayanov, conform evz.ro.

Federația Internațională de Haltere (IWF) a decis să organizeze ceremonia de decernare a premiilor în Tbilisi, fiind prima ceremonie de acest gen găzduită de Georgia. Până în prezent, nici o Federație Internațională de Sport nu a organizat vreodată ceremonia de premiere a celor mai buni sportivi în această țară.

În plus, este pentru prima dată când un halterofil georgian câștigă titlul suprem, care este decernat de Federația Internațională de Haltere din 1982 încoace.

De câțiva ani Rompetrol Georgia este sponsorul general și un fan activ al Federației Georgiene de Haltere, precum și un susținător al evenimentului.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?