Ședință de Guvern săptămâna viitoare la Alba Iulia

 
Guvern
Guvern

Președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a declarat joi, pentru Mediafax, că premierul Viorica Dăncilă l-a anunțat că pe 29 noiembrie va avea loc, la Alba Iulia, o ședință specială de Guvern cu ocazia Centenarului, locația aleasă fiind sala în care s-a semnat în 1918 unirea Transilvaniei cu România.



„În urma discuțiilor pe care le-am avut la Guvern cu dna premier Viorica Dăncilă, mi-a comunicat la începutul săptămânii acesteia că în data de 29 noiembrie (joi - n.r.) va avea loc o ședință omagială a Guvernului la Alba Iulia. Nu știm detalii privind ora, dar bănuim că în prima parte a zilei și sigur că îi așteptăm cu mare interes. Este o promisiune făcută în urmă cu două, trei luni și mă bucur că dna premier a decis să onoreze invitația noastră”, a spus pentru Mediafax deputatul PSD Ioan Dîrzu, liderul filialei social-democrate din județul Alba.

Dîrzu a adăugat că locația aleasă pentru ședința de Guvern este sala în care s-a semnat unirea Transilvaniei cu România.


„Ședința va avea loc în Sala Unirii de la Alba Iulia și credem că este locul cel mai potrivit pentru a aniversa 100 de ani de la Marea Unire”, a precizat acesta.

În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, în Sala Unirii din Alba Iulia, pe atunci cazinou militar, 1.228 de delegaţi din Transilvania au hotărât Unirea cu România. Imobilul Sălii Unirii a fost construit între anii 1898 şi 1900 şi se află în Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, fiind cel mai vizitat obiectiv din judeţul Alba.

În cadrul Marii Adunări Naţionale s-a prezentat Rezoluţia de Unire care cuprindea un amplu şi avansat program de reforme democratice care urmau să stea la temelia noului stat. Rezoluţia adoptată de Marea Adunare Naţională, primită cu entuziasm de mulţimea masată pe întinsul platou din spatele cetăţii, a pecetluit Unirea Transilvaniei cu România şi a conturat totodată sensul dezvoltării democratice a societăţii româneşti.

Rezoluţia Marii Adunări Naţionale a fost citită delegaţilor de către Vasile Goldiş, iar apoi a fost votată.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?