Dăncilă este neînfricată. Îl somează pe Iohannis să numească, DE ÎNDATĂ, miniștrii interimari

 

Premierul Viorica Dăncilă îl somează pe președintele Klaus Iohannis să numească miniștrii interimari și să nu mai blocheze activitatea Guvernului. 

Viorica Dăncilă a declarat, într-o emisiune la Antena 3, că președintele „este obligat” să respecte decizia Curții Constituționale și să numească, „de îndată” miniștrii interimari propuși de ea.

Referitor la îndemnul președintelui Iohannis  să meargă cât mai repede în Parlament pentru a obține un vot de încredere pentru Guvern, președintele PSD spune că acest lucru nu apare în decizia CCR.

„Nu am văzut în această decizie niciun paragraf care să facă referire la acest aspect. (...) Nu am spus că nu o sa merg în Parlament. O să merg pentru remaniere. (...) NU o să merg în Parlament atunci când ne spune președintele, ci cum prevede legea, în cele 45 de zile”, a ținut să-l pună la punct Dăncilă pe Iohannis.

Dăncilă mărturisește că nu se teme să vină să ceară votul în fața aleșilor: „Fiecare cetățean vede faptul că președintele României a blocat guvernul. Vom merge în Parlament, nu ne este frică să mergem în Parlament”.

Dăncilă îl acuză pe Iohannis că a încălcat Constituția și că ar fi adăugat la textul deciziei CCR prin cererea expresă de a merge cu Guvernul în Parlament.

„Președintele României a încălcat Constituția. (...) Ar trebui să-și dea demisia. Președintele, premierul nu au voie să încalce legea fundamentală. Fiecare trebuie să respecte legea fundamentală”, a precizat Dăncilă.

„Nu știu de unde a venit președintele cu această informație (n.r. - votul Giuvernului în Parlament), nu știu de ce a considerat dânsul că trebuie să adauge (n.r. - la Decizia CCR)”, a spus premierul despre cererea președintelui de a veni cu Guvernul în Parlament pentru a obține un vot de încredere.

Dăncilă susține că acțiunile lui Iohannis sunt pur electoale.

„Mergem in parlament, nu trece remanierea, guvernul e tot blocat, nu avem interimarii pe care CCR a decis să fie numiți. E clar că e o atitudine bazata pe motive electorale”, a spus Dăncilă.

În continuare, Dăncilă îl somează pe Iohannis să numească mai repede miniștrii interimari.

„Cred că președintele trebuie să ia act de ce a decis CCR și într-un timp cât mai scurt să numească miniștrii interimari. (...) Dacă președintele dă dreptate Curții, atunci de îndată trebuie să numească miniștrii interimari. Președintele caută o scuză pentru blocare guvernului și vrea să spună că face acest lucru respectând legea”, a subliniat Dăncilă.

„Guvernul trebuie să funcționeze, că nu funcționează pentru președinte. Funcționează pentru cetățeni”, a concluzionat premierul.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Fane
19 Sep 03:08
fortza doamna dancila.. ;) fortza psd.. ;) se stie.. ;) jmekeria nu moare cand vor fraeri.. ;)
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?