Dragnea despre ministrul propus al Educaţiei: Sper să fie un exemplu bun prin ceea ce va realiza

Liviu Dragnea 
Liviu Dragnea 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi-a exprimat speranţa că Valentin Popa, ministru propus al Educaţiei, va fi un exemplu bun prin ceea ce va realiza atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice.



"Eu sper să fie un exemplu bun prin ceea ce va face ca ministru al Educaţiei dacă mâine va obţine votul întregul Cabinet", a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului, la finalul reuniunii grupurilor parlamentare PSD şi ALDE.

Întrebat cum comentează greşelile gramaticale făcute de Popa semnalate în presă, Dragnea a spus: "Eu am văzut tot în presă o susţinere din partea a 45 de rectori din România, am înţeles 45 din 48. Pentru mine asta este foarte important. Am văzut această declaraţie de susţinere şi chiar câteva intervenţii ale unor oameni care lucrează la vârful Educaţiei româneşti şi care au încredere în această propunere şi atunci de ce să nu ţinem cont şi de părerea lor?".

Potrivit liderului PSD, "în Comitetul Executiv Naţional se votează", dincolo de discuţiile din şedinţă, iar Valentin Popa a fost validat de acest for de conducere al partidului.

Întrebat dacă are emoţii în ceea ce priveşte votul de învestire a noului Guvern, liderul PSD a precizat ironic că "tot timpul este emoţionat". "Tot timpul sunt emoţionat. Tot timpul, când colegi merg la audieri, am foarte mari emoţii şi atunci aşteptăm cu înfrigurare să se termine audierile de mâine şi bineînţeles votul", a adăugat Liviu Dragnea.

Sursa: agerpres.ro

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?