Doi morţi şi nouă răniţi, după un accident îngrozitor în Baia Mare. Şapte oameni, într-o maşină

Somesanul.ro
Somesanul.ro

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în municipiul Baia Mare într-un accident rutier după o coliziune între două autoturisme, transmite Mediafax.



Un apel la numărul unic de urgență 112 anunța duminică, în jurul amiezii, că un accident de circulație s-a produs pe strada Barajului din municipiul Baia Mare. La locul solicitării au fost trimise imediat mai multe echipaje de descarcerare și acordare a primului ajutor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Maramureș, având în vedere că apelul la 112 anunța că sunt mai mult de zece victime.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că şoferul unuia dintre cele două autoturisme implicate a pierdut controlul direcţiei.

”Pe strada Barajului din Baia Mare a avut loc un accident rutier soldat cu două persoane decedate şi patru rănite, dintre care trei grav. Din primele informaţii rezultă că accidentul a avut loc într-o curbă la stânga, în condiţii de carosabil umed, iar conducătorul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus”, a spus Meteş. Potrivit acesteia, într-unul dintre autoturisme se aflau patru adulţi şi doi copii iar în celălalt patru adulţi, dar nu toate persoanele au avut nevoie de asistenţă medicală. ISU Maramureş a trimis la locul accidentului patru autospeciale de descarcerare, Terapie Intensivă şi victime multiple, iar Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) un număr de cinci ambulanţe.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?