DNA cere IJ să efectueze verificări cu privire la afirmațiile fostului ofițer SRI Daniel Dragomir

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cere Inspecției Judiciare să efectueze verificări cu privire la situația constatată în legătură cu afirmațiile făcute pe 11 septembrie, la un post de televiziune, de Dragomir Daniel, fost ofițer SRI, trimis în judecată pentru fapte de corupție și asimilate corupției.

"Daniel Dragomir a lăsat să se înțeleagă faptul că rechizitoriile Direcției Naționale Anticorupție nu se sprijină pe probațiunea instrumentată de procurori în baza dispozițiilor procesual penale, ci că ar fi întocmite de angajații unei alte instituții, respectiv SRI, iar rolul procurorilor DNA s-ar rezuma la semnarea și trimiterea la instanță a rechizitoriilor", se precizează într-un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor anticorupție, sesizarea Inspecției Judiciare are în vedere următoarele afirmațiile sunt calomnioase și denigratoare, sunt făcute de o persoană care în prezent este inculpată, judecată în apel de către Curtea de Apel București, au potențial de a submina autoritatea judecătorească și de a pune în discuție deontologia profesională a magistraților; afirmațiile au un impact major asupra opiniei publice, fiind de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar;  afirmațiile creează dubii greu de înlăturat cu privire la independența magistraților, acreditând ideea că activitatea procurorilor implicați în înfăptuirea procesului judiciar se desfășoară cu încălcarea principiului consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, conform căruia procesul penal se desfășoară conform dispozițiilor prevăzute de lege.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?