DNA a condamnat 72 de inculpaţi doar în luna mai. Cine sunt aceştia

 

DNA. În dosare de corupţie instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie au fost condamnaţi, în luna mai, 72 de inculpaţi prin 24 de hotărâri judecătoreşti definitive.

DNA. Potrivit unui comunicat al DNA, între persoanele condamnate definitiv se numără două judecătoare de Tribunal, un procuror de Parchet de pe lângă Tribunal, trei avocaţi, doi grefieri, un primar de municipiu, cinci primari şi viceprimari de comună, un director la Uniunea Naţională a Notarilor Publici, un şef şi doi ofiţeri de inspectorat judeţean de jandarmi, un medic specialist la o casă judeţeană de pensii.

Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 72 inculpaţi variază între 8 ani şi 6 luni închisoare şi un an şi 4 luni cu amânarea aplicării pedepsei.


"Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă", a precizat DNA.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?