Dieselgate! Anunţ de la RAR pentru şoferii care au Volkswagen

 

Registrul Auto Român anunţă că, după efectuarea modificărilor, de către Volkswagen, la maşinile cu probleme, nu va mai fi nevoie de o altă verificare din partea RAR.

 

Anunţul RAR vine după ce grupul Volkswagen a făcut publice soluţiile pentru motoarele de 1.2, 1.6 şi 2 litri care echipează maşinile mărcilor VW, Skoda, Audi şi Seat implicate în scandalul noxelor, notează Mediafax.ro. 

Totodată, Registrul Auto Român anunţă că nu există o prevedere legală sau sancţiune în cazul în care grupul Volkswagen nu va informa RAR despre maşinile care nu se vor prezenta pentru modificări, scrie în exclusivitate ProMotor.
Totuşi, proprietarii maşinilor VW ar putea să fie afectaţi la un nou test ITP. Dar asta numai în cazul în care testul ar demonstra nerespectarea cerinţelor aplicabile din punct de vedere al menţinerii în circulaţie şi nu al admiterii pentru prima dată în circulaţie.

Potrivit RAR, acel proprietar are dreptul să circule cu maşina ca înainte, atât timp cât obţine ITP valabil.

Grupul VW a trimis deja către RAR listele cu maşinile afectate, iar Registrul Auto Român, la rândul sau, a comunicat grupului lista cu vehiculele afectate dintre cele importate în regim individual (de regulă vehicule second-hand), astfel încât s-a ajuns la cifra cunoscută de 105.300 vehicule (din parcul naţional) afectate de softul pirat.

 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?