Democrat-liberalul Stolojan îşi face vilă în Olimp, la câţiva metri de plajă, potrivit Cancan

 
Foto: romanialibera.ro
Foto: romanialibera.ro
Lângă staţiunea Olimp, în apropiere de Popasul Pescarilor, la câţiva zeci de metri de linia de cale ferată, se ridică, direct pe plajă, ditamai vila cu două etaje. Clădirea este înconjurată de schele, semn că se lucrează, încă, la finisajele exterioare. Paparazzii CANCAN au surprins imagini cu vila care, spun localnicii, ar fi a prim-vicepreşedintelui PD-L, Theodor Stolojan.

Soţia fostului premier al României a confirmat că familia sa deţine jumătate din clădire. "Este vorba de un duplex, construit de două firme" (ambele cu profil turistic - n.r.), a spus Elena Stolojan, pentru jurnaliştii de la CANCAN.

O parte este a Strategy Consulting (firmă apropiată familiei Stolojan - n.r.), iar de cealaltă se ocupă Editura Arte, firmă care oferă, printre altele, consultanţă în domeniul turismului şi editează o revistă de profil.

"Am decis ca, în perioada sezonului estival, să ne mutăm o parte a activităţii pe litoral", a spus Elena Stolojan, menţionând că în vilă vor putea fi cazaţi şi angajaţii celor două firme, care efectuează activităţi în domeniul turismului.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?