De ce nu trebuie să obligi NICIODATĂ copilul să mănânce tot din farfurie

 
De ce nu trebuie să obligi NICIODATĂ copilul să mănânce tot din farfurie
De ce nu trebuie să obligi NICIODATĂ copilul să mănânce tot din farfurie

Un copil care este obligat să termine toată mâncarea din farfurie, poate ajunge, în timp, să se confrunte cu oricare dintre probleme grave, de-a lungul timpului. 



Cele mai noi cercetări în domeniu au demonstrat faptul că obiceiul de a insista ca un copil să termine toată mâncarea din farfurie poate fi mai dăunător decât ne imaginam. Pe de o parte, în momentul în care se insistă cu așa ceva, vom declanșa așa-numitul mecanism al „hrănirii controlate", ceea ce-l poate face pe copil să vrea să mănânce inclusiv când nu îi este foame. Copiii noștri au și ei propriul sistem de reglare al apetitului și nu ar trebui să ne mire faptul că ei pot ajunge să simtă că s-au săturat chiar și după câteva înghițituri. Un argument în plus în acest sens se leagă de faptul că și stomacul lor este mai mic, așa că se vor sătura mai rapid decât un adult.

Specialiștii ne recomandă să nu ținem neapărat ca micuții noștri să-și golească farfuria, în condițiile în care treptat, ei nu vor mai fi capabili să-și controleze senzația de foame și nu vor ști să se oprească din mâncat nici măcar după ce simt că s-au săturat. Acest obicei îi va face să acumuleze multe kilograme în plus, ceea ce, la un moment dat, îi poate face să fie supraponderali, atât în copilărie, cât și în adolescență și inclusiv în viața de adulți.

Pe de altă parte, putem face și următoarea greșeală: să-i lăudăm pe copii că au terminat tot ce aveau în farfurie. Psihologii consideră că și acest gest le poate fi dăunător, în condițiile în care ei se vor simți confortabil când sunt lăudați și vor tinde să perpetueze acest comportament (să mănânce tot din farfurie) pentru a primi laudele noastre. În lipsa lor, ei se pot simți nesiguri, ceea ce îi va stimula să mănânce altă dată mai mult, ori acest fapt poate conduce la apariția obezității.

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?