De ce ne dau lacrimile când tocăm ceapă? Explicaţia te va uimi

 

Atunci când tai o ceapă, celulele ei se “sparg”, eliberând alinaza, o enzimă carcteristică, împreună cu un compus al sulfului. Acesta din urmă suferă mai multe modificări, sub acţiunea alinazei, până când se transformă într-un compus volatil, ce ajunge la ochi în maxim 30 de secunde.



Problema este că acestă substanţă, având sulf în compoziţie, este iritantă pentru ochi. Când ea atinge corneea, terminaţiile nervoase o “simt” imediat şi îi comunică creierului că în ochi a ajuns un iritant.

La fel se întâmplă când îţi intră în ochi praf, fum sau fard. Imediat, creierul comandă ochiului să producă lacrimi, menite să spele impurităţile. Începi să clipeşti rapid, îţi curg lacrimi şi oricât te-ai strădui nu mai poţi ţine ochii deschişi pentru că, inconştient, încerci să-i protejezi de alte pericole.

Din cauza usturimii ai tendinţa să te ştergi la ochi, iar dacă mai ai încă pe mână zeama de la ceapă, nu faci decât să înrăutăţeşti situaţia.

De ce nu plângi de la ceapa verde

Dacă unele soiuri de ceapa te fac să plângi destul de rău, alte soiuri, ceapa verde sau usturoiul nu au acelaşi efect.

Toate conţin compuşi de sulf în anumite cantităţi, însă diferă cantitatea de alinază. În usturoi şi ceapă verde ea este mai mică, deci va fi mai scăzută şi cantitatea de sulf transformată în substanţă volatilă. Asta înseamnă că iritantul nu îţi ajunge la ochi pe calea aerului, scrie unica.ro.

În schimb, dacă pui mâna pe usturoiul tocat, apoi te ştergi la ochi, vei vedea că ustură la fel de tare.

Ce poţi face ca să nu plângi când toci ceapa

Dacă nu eşti dispusă să găteşti cu ochelari de înot la ochi, poţi încerca să pui ceapa la congelator cu jumătate de oră înainte să o tai. Dacă termini de tocat îndeajuns de repede nu vei mai plânge pentru că substanţele din ceapă, îngheţate fiind, nu mai dau aceleaşi reacţii.

Pe de altă parte, dacă eşti suficient de rapidă nici nu mai are rost să congelezi ceapa. Presupunând că ai doar o jumătate de ceapă şi destulă dexteritate în mânuirea cuţitului, ai putea să termini înainte să ajungă la ochi substanţa cu conţinut de sulf.

De asemenea, poţi să ţii mâinile, cu tot cu ceapă, sub apa atunci când o toci. Chiar dacă o sa dureze ceva mai mult, nu vei mai fi nevoită să lacrimezi, pentru că substanţele iritante se dizolvă în apă şi nu mai ajung la ochii tăi.

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?