Dan Vasile Mihale: Dragnea, baronul mieros a cedat nervos! Cine sunt proștii?

Liviu Dragnea 
Liviu Dragnea 

Dragnea a cedat nervos. Declarația de astăzi este dovada, indubitabilă, că acest personaj, care poartă, conjunctural, o pălărie mult prea mare pentru capul său, nu mai poate salva aparențele. Să-i faci proști pe toți jurnaliștii care semnalează derapajele unei guvernări haotice este prea mult chiar și pentru PSD, un partid în care elitele nu mai au loc.



Domnule Dragnea, eu ridic mănușa și mă declar unul dintre proștii pe care îi înfierați cu mânie proletară! Este limpede că vă ghidați după un singur principiu de sorginte comunistă: cine nu este cu noi, este împotriva noastră. Rușinos pentru anul de grație 2018, dar, așa cum spuneam, de la actualul PSD nu am nicio așteptare. Atâta timp cât este condus de un om cu înclinații dictatoriale, precum dumneavoastră, am o singură spaimă: România este în pericol.

Niciun lider politic nu și-a permis, în 28 de ani de pseudo-democrație, să îi ,,gratuleze'' pe jurnaliștii ostili puterii cu calificativul ,,proști''. De unde acest tupeu ? Cum vă permiteți, domnule Dragnea, să calificați în acest mod niște oameni care au ales să nu accepte compromisul unei coabitări toxice? Vă place presa servilă? Sunt convins. Este cea mai puternică dovadă de slăbiciune. Numai liderii adevărați acceptă provocări, oricât de otrăvite ar fi acestea.

Am înțeles, de ceva vreme, că nu vă pasă decât de propriile dosare și că preferați oamenii obedienți, low profile, pe care îi puteți controla. Am înțeles, de asemenea, că nu vă este rușine de nimic și că mergeți cu penalii până la capăt.

În privința lui Vîlcov deznodământul era previzibil: trimiterea după gratii. Ce se întâmplă, însă, cu acest avorton de program de guvernare care a aruncat țara în haos? Va continua Vîlcov să-l rescrie din penitenciar?

Și am o întrebare și pentru cititorii site-ului nostru: Cine sunt  proștii din acest TABLOU, expus la vedere, nu în pereți cum o făcea strategul PSD Darius Vîlcov? Jurnaliștii care îl critică pe Liviu Dragnea, sau acoliții acestuia, care nu mai au niciun pic de demnitate și nu au curajul să-i spună că trebuie să meargă la culcare?

Dumneavoastră ce spuneți, domnule Dragnea?

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?