Cupa României: Hermannstadt - FCSB, amânat pentru joi la ora 14

FCSB trebuia să joace în această seară la Sibiu, în sferturile de finală ale Cupei României, de la ora 18:30. Ulterior, partida s-a amânat pentru joi, la ora 14:00. Echipele s-au pus de acord în această privinţă.



Sibienii sunt neînvinși din august august 2017, când au pierdut în deplasarea de la Satu Mare, în timp ce FCSB vine după succesul cu Sepsi, care i-a asigurat calificarea în play-off de pe locul secund.

ECHIPELE PROBABILE:

Hermannstadt (4-3-3): Căbuz - Coman, Crișan, Stoica, Stancu - Tătar, Boboc, Dâlbea - Blănaru, Curtean, Rusu
Antrenor: A. Pelici

FCSB (4-2-3-1): Bălgrădean - Bălașa, Larie, Artur Jorge, Filip - Ovidiu Popescu, Nedelcu - Man, Fl. Tănase, Fl. Coman - Gnohere
Antrenor: N. Dică.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce nu a amânat partida AFC Hermannstadt - FCSB, din sferturile de finală ale Cupei României, deoarece Administraţia Naţională de Meteorologie nu a emis cod portocaliu de de viscol şi temperaturi scăzute la Sibiu.

Şeful FRF a explicat că la Craiova şi Botoşani există avertizare meteo şi de aceea partidele CS Universitatea Craiova - Dinamo şi FC Botoşani - CSM Poli Iaşi au fost amânate.

"E o decizie luată la nivelul Direcţiei de Competiţii care respectă regulamentul, cel care spune că atât timp cât nu ai un caz de forţă majoră nu poţi să amâni un meci. Judeţul Sibiu nu este sub un cod portocaliu de atenţionare meteo", a spus Burleanu.

La aproximativ o oră după această declaraţie, arbitrul Cătălin Popa a amânat debutul partidei AFC Hermannstadt - FCSB cu o oră din cauza terenului îngheţat, iar apoi a decis ca meciul să se dispute joi, de la ora 14,00, când sunt aşteptate condiţii meteo mai favorabile.

Meciul dintre AFC Hermannstadt şi FCSB era programat, miercuri, de la ora 18,30, pe Stadionul Municipal din Sibiu, în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?