Cum poate România să utilizeze gazele de la Marea Neagră - soluția lui Băsescu

Noua lege offshore
Noua lege offshore

Fostul președinte Traian Băsescu a propus în plenul Senatului câteva idei pentru utilizarea în țară a rezervei uriașe de gaze din Marea Neagră.



Legea offshore este mărul discordiei, zilele acestea, între PSD și ALDE. Cele două formațiuni politice nu se înțeleg cu privire la nivelul taxării companiilor care vor exploata gazele din Marea Neagră.

Negocierile şi deciziile cu privre la redevenţe şi taxe suplimentare pentru gazele exploatate offshore nu sunt nici în atribuţiunile preşedinţilor PSD şi ALDE şi nici în atribuţiunile preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi a Senatului, atrage atenția Traian Băsescu.

Este responsabilitatea Guvernului României şi a specialiştilor de a stabili nivelul optim al redevenţelor şi taxelor suplimentare, "astfel încât, gazele din Marea Neagră să ajungă la un preţ competitiv pe piaţa românească".

Fostul președinte iese la rampă cu câteva proiecte care pot asigura creşterea consumului de gaze al României asigurând acoperirea şi achiziţionarea producţiei de gaze din Marea Neagră:

1. Dublarea numărului de locuinţe conectate la reţeaua de gaze naturale. Azi doar 32% din cele 8 milioane de locuinţe sunt racordate la reţeaua de gaze naturale. Consumul ar creşte cu cca 3,5 miliarde mc/an. Finanţarea din fonduri europene pentru dezvoltare regională.
2. Relansarea industriei petrochimice care utilizează ca materie primă gzele naturale pentru producţie de îngrăşăminte, metanol, răşini şi alte produse de petrochimie. Actualmente avem 5 combinate petrochimice care au aviz de mediu pentru funcţionare dar care sunt oprite. Repornirea acestor combinate ar fi un element important în procesul de industrializare a ţării.
Anul trecut, România a importat produse petrochimice în valoare de 2,6 miliarde euro din care numai îngrăşăminte pentru agricultură în valoare de 600 milioane Euro. Creşterea consumului de gaze, dacă se reporneşte petrochimia, ar fi de 2,5 miliarde mc/an iar eventual retehnologizarea combinatelor petrochimice poate fi finanţată prin ajutor de stat şi fonduri europene.
3. Trecere pe gaze a tuturor termocentralelor care funţionează acum cu păcură. Finanţare din fonduri europene.
4. Conectarea Republicii Moldova la reţeaua de gaze a României prin realizarea Gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău. Ar asigura o creştere a consumului de 1,5 miliarde mc/an. Finanţat se poate face din fonduri europene şi din resurse proprii ale TRANSGAZ.
5. Realizarea a zece staţii de comprimare a gazelor naturale (GNC) şi introducerea GNC ca şi combustibil în transportul urban dar şi pentru încălzirea localităţilor izolate. Finanţarea se poate face din fonduri europene.
6. Construcţia unei termocentrale cu două grupuri şi o putere instalată de cca 900 Mgw. Costul investiţiei este de aproximativ 800 milioane Euro şi poate fi finanţată din fonduri europene.

În lipsa unor proiecte viabile, care să crească potenţialul de consum al economiei româneşti, gazele vor fi pur şi simplu exportate, fără a contribui la consolidarea potenţialului economic al ţării, mai spune Băsescu.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?