Cum arată oraşul Strassburg din România? E mult mai mic, dar are o ISTORIE FASCINANTĂ

 
Aiud, un Strassburg mai mic
Aiud, un Strassburg mai mic
FOTO: http://www.cluj.travel
Aiud, un Strassburg mai mic Aiud, un Strassburg mai mic Aiud, un Strassburg mai mic

Rezonanța numelui nemțesc al Aiudului, Strassburg am Mieresch (Strassburg pe Mureș), înscris pe tăblița de la intrare în oraș, poate ispiti turiștii la o scurtă explorare a orășelului, dar realitățile profund românești îi vor determina să își vadă de drum după maxim 15 minute de plimbare.

Astfel, indiferent dacă vii dinspre Alba Iulia sau dinspre Cluj-Napoca, la Aiud nu prea poți vedea momentan nimic, de vreme ce principalele sale atracții se află în plin șantier. Pe harta turistică a orașului, amplasată chiar lângă intrarea în cetate sunt desenate o serie de obiective, vedete fiind, incontestabil, Cetatea Aiudului, cu Palatul Princiar, unde se află Muzeul de Istorie, și Colegiul Național „Bethlen Gábor”, situat în imediata apropiere a cetății, unde se găsește Muzeul de Științe Naturale. Clădirile sunt însă în plină reabilitare, iar ambele muzee sunt închise vizitatorilor, până la noi ordine, scrie cluj.travel.

Însă, dacă tot ați oprit în centrul orașului, merită să aruncați o privire în curtea cetății, unde se găsesc două biserici, de asemenea închise, una calvină, cealaltă, evanghelică. Cel mai important edificiu este biserica reformată (calvină), construită în stil gotic la sfârșitul secolului al XV-lea. Cealaltă biserică datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

O serie de plăcuțe comemorative și monumentul Zsuzsannei Miksa, personalitate culturală importantă a Aiudului, alungă un pic din ponoseala locului. Renovarea exterioară a Palatului – în fapt, doar un nume pompos pentru aripă locuibilă a cetății – s-a terminat, dar semne că activitatea muzeală se va relua, nu sunt.

Cetatea datează din secolului XIII-XVI, are un plan neregulat, care închide o suprafaţă de 3.500 mp. Fortificația păstrează o mulțime de turnuri: Turnul Măcelarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Blănarilor, Turnul Dogarilor, Turnul Olarilor, Turnul Kalendas, Turnul Lăcătușilor-fierarilor și Turnul Porții. Două dintre cele mai impozante două turnuri ale cetății, cel al Dogarilor și cel al Cizmarilor sunt înconjurate de schele, în timp ce un al treilea, cel al Croitorilor, a fost luat ostatic de o clădire nouă, în care funcționează o șaormărie cu reclamă stridentă, și nu poate fi observat decât din interiorul cetății, și foarte puțin din exterior. Alte detalii despre cetate, aici.

Citeşte mai mult pe cluj.travel.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
2 0
Faamk
26 Mar 21:37
va rog eu, terminati cu articole de clasa I. chiar asa nu va e jena de cititori?
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?