Cum ar vrea Felix Stroe să pună mâna pe ”mina de aur” de sub Spitalul Portului Constanța

Fostul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, ar fi încercat să mușamalizeze o afacere imobiliară cu terenul Spitalului Port Constanța la care a fost părtaș alături de Radu Mazăre. Valoarea terenului este de multe milioane de euro, conform evz.ro. 



Cât timp a fost ministru al Transporturilor, Felix Stroe a încercat să ascundă un alt tun imobiliar al fostului său șef, Radu Mazăre. Stroe a demarat transferul unei clădiri și a terenului aferent de un hectar din patrimoniul Spitalului Port și al Ministerului Transporturilor în cel al Consiliului Județean Constanța. Clădirea spitalului, și terenul aferent de 10.000 mp, se află într-o zonă bună a Constanței, scrie evz.ro.

Din suprafața totală, o parcelă de 6.000 de metri pătrați, în valoare de aproximativ trei milioane de euro, a fost preluată abuziv de Primăria Constanța prin două Hotărâri de Consiliu Local inițiate de Radu Mazăre. Ulterior, suprafața a fost retrocedată, parcelată și vândută câtre persoane fizice. Președintele ședinței de Consiliu Local Municipal în care au fost adoptate hotărârile abuzive a fost Felix Stroe în calitate de consilier local.

În timpul mandatului, Stroe și-a numit apropiații în Consiliul de Administrație al CN Administrația Porturilor Maritime. Cele mai bune exemple sunt George Teșeleanu – ginerele partenerului său de afaceri Ion Dumitrache – dar și Bogdan Mândrescu și fostul procuror Dorina Danielescu, ambii din Buzău, orașul natal al lui Felix Stroe. De asemenea, generalul în rezervă Ion Sârbu a fost numit consilier al fostului ministru și membru în CA –ul Spitalului Port.

 

Citește mai multe pe evz.ro. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?