Cum a fost prins un criminal după 45 de ani

 

Criminalul a fost găsit cu ajutorul unui site unde oamenii trimit mostre de ADN ca să-şi afle originile. Poliţiştii americani fac apel tot mai des la asemenea instrumente ca să rezolve cazuri vechi, rămase fără răspuns.

Deşi credea probabil că n-o să mai fie prins niciodată, un american va da socoteală pentru o crimă pe care a comis-o în urmă cu 45 de ani.

Este vorba despre uciderea unei fetiţe de 11 ani, dispărută dintr-un oraş din California, pe drumul dintre şcoală şi casă.

Criminalul a fost găsit cu ajutorul unui site unde oamenii trimit mostre de ADN ca să-şi afle originile. Poliţiştii americani fac apel tot mai des la asemenea instrumente ca să rezolve cazuri vechi, rămase fără răspuns.

Jon Lewis, șeful poliției din Newport Beach: “Aceea a fost o zi care i-a făcut pe părinții din comunitatea noastră să se gândească de două ori înainte de a-și lăsă copiii să se ducă singuri la școală, să iasă din casă, să meargă cu bicicletă pe strădă ori să se joace cu prietenii.”

În iulie 1973, o fetiță de 11 ani pe nume Linda O’Keefe din Newport Beach, California, a dispărut în timp ce se întorcea de la școală. Trupul ei a fost găsit într-un șanț a doua zi, dar polițișții n-au reușit să dea de urma criminalului. Au trecut decenii, dar moartea Lindei n-a fost uitată.

Criminalul are 72 de ani în prezent 

Polițiștii aveau ADN-ul criminalului de pe hainele fetiței, dar acesta nu figura în nicio bază de date. Recent, s-au gândit să introducă mostra într-o bază de date civilă, folosită de cei care vor să-și caute originile. Căutarea i-a condus spre James Alan Neal, un bărbat de 72 de ani care locuiește acum în Colorado.

Todd Spitzer, procuror: “ADN-ul colectat apoi în urma unei operațiuni de urmărire a fost comparat cu ADN-ul prelevat de pe victimă și s-a constat că se potrivea. Suntem foarte încrezători pe baza ADN-ului că dl. Neal trebuie inculpat pentru crimă, răpire și agresiune sexuală.”

Suspectul, care se numea altfel la data crimei, a fost arestat, iar procurorii se gândesc chiar să ceară pedeapsa cu moartea pentru el. Părinții Lindei s-au stins înainte ca cel care le-a omorât copilul să fie prins. În locul lor s-a bucurat însă întreaga comunitate, inclusiv polițiștii care au lucrat pe vremuri la acest caz.

″-De-a lungul anilor, te gândești la asta tot timpul. Nu cred că uiți vreodată.”

″-Dvs. personal cum ați reacționat când ați auzit vestea?”
“Ura! L-am prins.”

Nu este primul caz vechi de zeci de ani rezolvat cu ajutorul unui site de acest gen. În aprilie anul trecut, tot așa a fost prins unul dintre cei mai căutați criminali și violatori din California. Individul a comis cel puțîn 13 crime și peste 50 de violuri între anii 1974 și 1986.

 

 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?