Criză în Grecia, Parlamentul dizolvat, urmează alegeri anticipate

 
Alexis Tsipras, învins în alegeri
Alexis Tsipras, învins în alegeri

Preşedintele elen Prokopis Pavlopoulos a acceptat, luni, dizolvarea parlamentului şi convocarea de alegeri legislative anticipate, la cererea premierului Alexis Tsipras, transmite AFP, citată de Agerpres.

'Cer dizolvarea parlamentului şi organizarea de alegeri naţionale', a declarat cu puţin timp în urmă premierul Tsipras, în biroul preşedintelui Pavlopoulos, care a dat curs solicitării, conform Constituţiei.

Mandatul lui Tsipras urma să se încheie în octombrie, dar acesta a justificat că "o campanie prelungită de patru luni ar fi pus în pericol traiectoria liniştită a economiei".

Decizia premierului de devansare a scrutinului legislativ a survenit în urma eşecul partidului său de stânga Syriza în alegerile europene şi în cele locale.

Potrivit rezultatelor oficiale, la alegerile pentru Parlamentul European, Syriza a obţinut 23,7% din voturi, în spatele Noii Democraţii (ND, dreapta), care a întrunit 33,1% din sufragii.

În turul al doilea al localelor, organizat pe 2 iunie, dreapta a ieşit învingătoare în 12 din cele 13 regiuni şi în cele mai mari două oraşe, Atena şi Salonic.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?