Crește economia, crește și inflația. Prețurile au explodat în ianuarie

Scumpiri 2017
Scumpiri 2017

Rata anuală a inflaţiei a urcat în ianuarie 2018 la 4,3 %, de la 3,3 % în decembrie 2017. Astfel, faţă de luna decembrie 2017, preţurile au urcat cu 0,78 %, în ianuarie 2018, în condiţiile în care mărfurile alimentare au fost mai scumpe cu 0,64 %, cele nealimentare cu 1,08 %, iar serviciile cu 0,32 %.

 



Rata anuală a inflaţiei a fost de 3,3 %, la finalul lui 2017, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 4,07 % şi a celor nealimentare cu 4,11 %.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu avertiza, în urmă cu câteva zile, că avem cea mai galopantă creștere de prețuri din Europa, precizând că se prevede un nou val de scumpiri până la Paşte.


”Noul scenariu evidențiază perspectiva creșterii ratei anuale a inflației, succedate de o temperare în ultima parte a anului”, a explicat Isărescu. ”Până spre Paște o să avem creșteri de prețuri”, a întărit șeful BNR, potrivit realitatea.net.

Incertitudinile şi riscurile asociate acestei perspective provin în principal din conduita politicii fiscale și a celei de venituri, din condițiile de pe piața muncii și din evoluția prețurilor administrate.

BNR a revizuit în creştere, de la 3,2% la 3,5%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 3,1% pentru decembrie 2019.

Economia România a consemnat un avans de 7% în anul 2017 comparativ cu anul precedent, iar în ultimul trimestru al anului trecut, faţă de perioada similară din 2016, avansul Produsului Intern brut a încetinit la 6,9% (serie brută) de la 8,8% în T3, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri.

 

 

Alte subiecte pe Realitatea.net



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?