Cozmin Gușă: Vizita lui Dragnea în SUA, un plan ratat, i se refuză validarea pe care o caută

Dragnea, plan ratat cu SUA
Dragnea, plan ratat cu SUA

Liviu Dragnea a renunțat la vizita în Statele Unite, pe care ar fi urmat să o facă la mijlocul săptămânii, pentru că Washingtonul nu e dispus să-i acorde validarea internațională pe care și-o dorește, este de părere consultantul politic Cozmin Gușă.



Într-o intervenție la Realitatea TV, Cozmin Gușă a încercat să decripteze resorturile intime ce l-au determinat pe liderul PSD să renunțe la planurile sale americane.

"Dragnea trebuia să plece în SUA, dezvăluirea a fost făcută în urmă cu o săptămână la Realitatea TV de către jurnalistul Alexandru Căutiş. Timp de o săptămână n-a avut absolut nico reacţie în legătură cu vizita, el trebuia să ajungă miercuri în SUA, tocmai pentru că nivelul este total nesatisfăcător pentru liderulul PSD; adică n-a reuşit să fie primit de vreo persoană importantă. În mod normal, el ar fi trebuit să fie primit cel puţin de către vicepreşedintele Mike Pence, dacă nu cumva şi de şeful Pentagonului sau de alte personalităţi marcante ale administrației de la Washington, pentru că România este aliatul strategic, iar el este şeful de facto, liderul majorităţii parlamentare. Asta ne arată faptul că se duce o luptă de validare internaţională a unui Liviu Dragnea şi a unui PSD izolaţi, care deocamdată nu are sorţi de izbândă, iar în plan intern acest refuz de vizită la nivel înalt pentru Dragnea va însemna o nouă măcinare internă şi găsirea unor alte mize de luptă internă împotriva altor instituţii sau altor persoane,"  a declarat Gușă.

Consultantul politic a făcut o evaluare și la nivel general a acestui eșec care, deși aparent îl vizează și îi este imputabil lui Dragnea, poate afecta și imaginea țării:

"Este un eşec pentru că SUA au declarat şi susţin că au nevoie de România ca partener strategic, România fiind cam ultima insulă de americanism şi Statele Unite nu-şi permit să piardă această insulă, care are şi o poziţie geostrategică puterică, poate cea mai valoroasă pentru partenerul american, însă aici sunt probleme cu interlocutorul. Refuzul vizitei la nivel înalt este o înfrângere mare în plan informal pentru Liviu Dragnea, dar nici pentru România nu este bine, pentru că în aceste vremuri extrem de tulburi, post realegere Putin, România are nevoie să fie conectată la acest trenduri şi conectarea nu se face decât în discuţii bilaterale."

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?