Cornel Nistorescu: Ce ne-a păcălit Băsescu!

 
Cornel Nistorescu: Ce ne-a păcălit Băsescu!
Cornel Nistorescu: Ce ne-a păcălit Băsescu!

O mare parte din populația României a fost convinsă că proiectul Roșia Montană a fost o afacere americană. Că americanii sunt în spatele afacerii şi îl susțin pe Traian Băsescu pe postul de influencer la nivel înalt. 



Ba, cînd Traian Băsescu se plimba cu elicopterul împreună cu Ioana Băsescu peste Munții Apuseni și își exersau talentele de fotografi, am fost convinși că ne aflăm tot în fața unei promovări a proiectului american. Naivi și amatori am mai fost! De la Radu Berceanu pînă la cei care l-au urmat, interesul pentru proiectul de la Roșia Montană a trecut de la Frank Timiș (nu știu filiera și detaliile) la Benny Steinmetz. Ba, pe lîngă scandalul privitor la exploatarea de la Roșia Montană, în zăcăminte apropiate au început să exploateze alte firme, tot clienți, chibiți și firme din aceeași grupare. Proiectul Roșia Montană a stîrnit una dintre cele mai interesante reacții ale societății civile. Cei care și-au unit eforturile au fost convinși de onestitatea cauzei și au luptat pentru stoparea lucrărilor. Toți au luat stoparea ca pe o mare victorie a spiritului civic. Numai că, dincolo de aparențe, au mai fost grupuri de interese care au finanțat protestele și campania de blocare a proiectului. Așa s-a ajuns la un proces contra României în care Gabriel Resources (acţionarul principal la Roșia Montană Gold Corporation) cere despăgubiri de 4 miliarde de dolari. O despăgubire în care intră, de-a valma, și șpăgile mascate, mita sub formă de publicitate editorială, excursiile de cîștigare a bunăvoinței, în Canada și Noua Zeelandă, salarii enorme, sponsorizări uriașe de tip captatio benevolentiae (un amic din liceu mi-a cerut să nu mai scriu împotriva proiectului că așa îl ajut să se aleagă cu o afacere constînd într-o flotă de autoturisme).

Anatomia scandalului Gabriel Resources (Roșia Montană Gold Corporation) este complicată și continuă și acum cu procesul pentru patru miliarde de dolari intentat României.

Mai mult pe cotidianul.ro

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?