Congres ALDE pentru alegerea noii conduceri. Niciun pretendent oficial până în acest moment

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), partidul condus de drept de Călin Popescu Tăriceanu şi în acte alături de Daniel Constantin, are programat vineri şi sâmbătă, la Palatul Parlamentului, Congresul pentru votarea noului statut şi alegerea noii conduceri, deşi până în acest moment nu şi-a anunţat nimeni intenţia de a candida pentru niciuna din funcţiile de conducere, nici măcar pentru cea de preşedinte.



Congresul ALDE este programat să înceapă vineri, la ora 16:00, la Palatul Parlamentului şi va fi precedat de reuniunile Biroului Politic Central, la ora 13:00, şi a Delegaţiei Permanente Naţionale, la ora 13:30.

Principalul punct de pe ordinea de zi a congresului de vineri va fi votarea noului statut al formaţiunii.

Sâmbătă, începând cu ora 10:00, în cea de-a doua zi a congresului ALDE, va fi aleasă noua conducere a formaţiunii şi vor fi votate trei rezoluţii şi moţiunii, una vizând economia, cealaltă situaţia politică, iar a treia statul de drept.

Călin Popescu Tăriceanu, aşteptat să fie validat şef unic al ALDE, nu şi-a depus până la această oră candidatura, precizând că aşteaptă ”ultima clipă”, adică vineri seara, pentru a face acest lucru. De altfel, pentru niciuna din funcţiile de conducere al ALDE nu există până în acest moment vreun pretendent.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?