Confuzie în cazul de dopaj al lui Gabriel Sîncrăian. Halterofilul, suspendat "provizoriu"

 

Medaliatul cu bronz de la Rio la haltere Gabriel Sîncrăian a fost suspendat din activitatea competiţionată temporar după ce sportivul român a fost găsit pozitiv la un test antidoping.

''Nu știu ce înseamnă temporar pentru ei'', a mărturisit Vlad, care a criticat confuzia care domnește vizavi de acest caz, în care s-a luat o măsură la mai bine de o lună de la încheierea competiției.

''Prima dată când am primit ceva scris (de la IWF) a fost pe data de 30 septembrie, în care s-a spus: 'Începând cu 30 septembrie temporar este suspendat'. Nu înțeleg ce explicații și ce scenarii să mai fac. Nu mai am ce să comentez. Sunt foarte puține cazuri în care când s-a spus că la proba A e o problemă, indiferent care e aia, nu o să spună laboratorul niciodată că a fost o eroare din partea sa. Au fost câteva cazuri în lume, nu știu dacă le numeri pe degetele de la o mână, în care s-au dus în instanță și au schimbat verdictul, dar la alte sporturi. Cine își permite să meargă cu avocați, cu tot ceea ce trebuie în continuare... asta înseamnă cheltuieli foarte mari, iar băiatul ăsta (Sîncrăian, n. red.) sigur nu-și permite asta'', a declarat Nicu Vlad, conform Agepres.


''În urma hârtiei primite de la IWF, Comisia Antidoping (din FR Haltere) l-a luat, a avut o discuție cu el, dar el a spus că nu a luat, n-a făcut. Singura chestie care spune el e că a folosit niște suplimente (nutritive, n. red.). A fost întrebat dacă mai are, pentru că ar fi bine să le aducă să fie analizate, dar a spus că nu le mai are'', a precizat Nicu Vlad.

''Acum așteptăm să ne spună și nouă ce se întâmplă. Începând cu data de 30 septembrie e temporar suspendat, nu vorbim de august, nu vorbim de nu știu când. Până la proba contrare rămâne cu medalia...E ca în filmele cu proști'', a comentat fostul medaliat olimpic.

''Pentru noi e o bilă neagră oricum'', a recunoscut Nicu Vlad. Dacă Sîncrăian va fi găsit pozitiv și la contraexpertiză, atunci el va fi exclus din viața sportivă, deoarece a mai fost suspendat pentru dopaj (23 septembrie 2013 — 23 septembrie 2015).

La 13 august, halterofilul român Gabriel Sîncrăian a cucerit medalia de bronz la categoria 85 kg, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro. Sîncrăian a totalizat atunci 390 kg, după 173 kg la stilul smuls și 217 kg la aruncat.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?