Conflictul Viktor Orban-PPE, la apogeu. Partidul premierului maghiar, la un pas de excludere

 

Partidul lui Viktor Orban a răspuns dur solicitărilor venite din partea Popularilor Europeni, iar soarta Fidesz va fi stabilită pe 20 martie.



"Reprezentarea opiniei poporului ungar la Bruxelles este mai importantă decât disciplina de partid", a declarat Janos Halasz, purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar al Fidesz, partidul guvernamental din Ungaria, în răspuns la recentele critici formulate de Partidul Popular European (PPE), relatează MTI, citată de Agerpres.

Potrivit politicianului ungar, PPE este "o mare familie de partide" în care "fiecare partid are poziţia proprie, iar Fidesz o are pe a sa".

"Considerăm că este importantă menţinerea valorilor creştine europene, menţinerea securităţii şi asigurarea protecţiei comunităţilor noastre", a insistat Halasz, subliniind că "aceasta este poziţia pe care alegătorii ungari ne-au autorizat să o susţinem".

Purtătorul de cuvânt al Fidesz a făcut aceste comentarii în contextul în care la 20 martie, la reuniunea PPE care precede de fiecare dată summitul european trimestrial, urmează să fie luată în considerare iniţierea procedurii de suspendare sau excludere a Fidesz, pe fondul presiunilor din partea unor formaţiuni membre ale PPE în acest sens şi după ce relaţiile tensionate ale Budapestei cu oficiali europeni legate de situaţia statului de drept în Ungaria s-au agravat odată cu o campanie negativă lansată de guvernul ungar la adresa preşedintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.

Într-o scrisoare adresată preşedintelui PPE, Joseph Daul, candidatul PPE pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene (CE), Manfred Weber, afirmă că Fidesz trebuie să ia "măsuri concrete" pentru a demonstra că doreşte să rămână membru al PPE, şi anume să retragă "imediat" posterele şi alte materiale publicitare folosite în campania de "dezinformare" (fake news, a formulat Weber) împotriva lui Juncker, să recunoască "daunele politice considerabile" provocate de campanie şi să se angajeze că se va abţine pe viitor de la astfel de atacuri, precum şi să "clarifice" probleme legale care au afectat funcţionarea Universităţii Central-Europene.

"Prioritatea mea, mai ales ca lider al grupului PPE, a fost să construiesc punţi şi voi continua să fac şi pe viitor tot ce îmi stă în puteri pentru a întări unitatea şi coeziunea în Europa. Dacă Fidesz, sub conducerea lui Viktor Orban, nu răspunde cerinţelor menţionate, singura opţiune va fi de a exclude acest partid din PPE", punctează Weber în scrisoarea datată 5 martie, consultată de Agerpres.

Până înaintea recentei campanii anti-Juncker, atât Manfred Weber cât şi Joseph Daul s-au arătat rezervaţi faţă de ideea excluderii partidului Fidesz din PPE, în pofida disputelor cu Orban privind statul de drept şi chestiunea migraţiei, mai ales că popularii europeni ar putea avea nevoie de voturile europarlamentarilor Fidesz în viitorul Parlament European, a notat Reuters.

La finalul săptămânii trecute, executivul de la Budapesta a anunţat că va pune capăt controversatei campanii contra preşedintelui Comisiei Europene, dar va începe o altă campanie, care îl vizează pe prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?