Conflictul de interese dispare vineri din Codul Penal

 
Klaus Iohannis 
Klaus Iohannis 

Aplicabilitatea conflictului de interese va fi limitată semnificativ, această faptă urmând să fie reformulată, potrivit unui act normativ apărut recent în Monitorul Oficial și care se va aplica începând de vineri.

Pedeapsa nu se va mai aplica deloc în anumite situații, iar limitarea dreptului de a ocupa o funcție publică, în cazul condamnaților, va fi doar temporară.

Legea nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 598 din 25 iulie 2017 și se va aplica efectiv din data de 28 iulie 2017, scrie AvocatNet.ro.

Actul normativ prevede, practic, o schimbare a ideii de conflict de interese cu ideea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane. Totodată, infracțiunii respective i se va limita aplicabilitatea, după cum explicăm mai jos.

1. Fapta va urma să fie pedepsită doar dacă funcționarii publici, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, vor îndeplini un act prin care se obține un folos patrimonial pentru sine, pentru soț sau pentru o rudă ori un afin de până la gradul al doilea. În prezent, Codul penal stabilește că este vorba nu numai de îndeplinirea unui act, ci și de participarea la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial.

2. Fapta nu va mai fi pedepsită dacă folosul patrimonial este obținut pentru o altă persoană cu care funcționarii publici s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia au beneficiat sau beneficiază de foloase de orice natură. Mai exact, aceste precizări vor dispărea din Codul penal.

3. Pedeapsa va fi tot închisoarea de la unu la cinci ani, însă interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică va fi doar temporară. Concret, interdicția se va aplica doar timp de trei ani, deși în prezent nu există o asemenea limitare.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?