Cele două lucruri pe care n-ar trebui să le mai faci niciodată la o nuntă

Există numeroase reguli nescrise referitoare la comportamentul invitaților la o nuntă, dar, uneori, puține se respectă, spre dezamăgirea mirilor. Iată două dintre cele mai importante, conform organizatorilor de astfel de evenimente.



Ești invitat la nuntă? Așază telefonul mobil undeva discret și asigură-te că nu-ți va suna la un volum ridicat în timpul ceremoniei. Specialiștii în organizarea nunților susțin că n-ar trebui sub nicio formă să facem prea multe poze la eveniment, deoarece i-am putea împiedica pe fotografii profesioniști, angajați de miri pentru asta, să-și facă treaba.

De asemenea, ar trebui să ne abținem de la a ține un toast neplanificat. Orice astfel de discurs îi poate pune pe miri într-o situație inconfortabilă. La fel și pe ceilalți invitați. Asta, mai ales că, de obicei, toast-urile neașteptate apar după ce nuntașii care insistă să le susțină au consumat mai multe pahare cu alcool decât ar fi trebuit.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?