Cel mai controversat consilier revine lângă ministrul Carmen Dan

Carmen Dan
Carmen Dan

Valentin Riciu a revenit în funcţia de consilier al ministrului Afacerilor Interne pentru relaţia cu personalul şi sindicatele, informează vineri Biroul de presă al MAI.



Valentin Riciu a fost acuzat de unele persoane că l-ar fi cunoscut pe poliţistul pedofil şi chiar l-ar fi acoperit pe acesta, lucru negat vehement de consilierul lui Carmen Dan. După ce s-a anunţat că este vizat în trei dosare penale, Riciu şi-a dat demisia şi a revenit pe un post de agent de poliţie.

Conform MAI, decizia de revenire pe post a lui Riciu a fost luată după clasarea celor trei plângeri despre care acesta a luat cunoştinţă din spaţiul public, aceste decizii confirmându-i nevinovăţia.

Pe 16 ianuarie, Valentin Riciu anunţa că demisionează din funcţia pe care o deţinea, la acea vreme, la Cabinetul ministrului de Interne Carmen Dan, deşi nu fusese informat despre vreo acuzaţie penală.

"Astăzi am decis să-mi încetez activitatea la cabinetul ministrului afacerilor interne. Nu pentru că situaţia mea juridică s-ar fi schimbat cu ceva. După cum am precizat, nu am fost informat despre vreo acuzaţie penală, iar comunicatul public al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este lămuritor. Am discutat astăzi cu ministrul şi decizia aceasta este. Nu am pretenţia de a fi exemplu pentru cineva, dar aşa văd eu ca poliţist responsabilitatea", scria el pe Facebook.

Riciu, consilier al ministrului de Interne pe domeniul sindical, cataloga drept "o mizerie" informaţia apărută în presă că ar avea un dosar penal pentru înşelăciune.

Precizările lui veneau după ce în presă apăruse o informaţie conform căreia Riciu ar fi fost implicat în trei dosare penale, două pe înşelăciune şi unul pe abuz în serviciu.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?