Ce spune CNN despre vizita lui Iohannis la Casa Albă

 
Material CNN despre vizita lui Iohannis la Trump
Material CNN despre vizita lui Iohannis la Trump

România scrie, astăzi, o nouă pagină din istoria cu SUA: Klaus Iohannis este primit la Casa Albă de cel mai puternic om al lumii. Donald Trump va fi astăzi, 20 august, gazda președintelui României. Întâlnirea dintre cei doi șefi de stat este prezentată și într-un amplu material de presă pe site-ul postului CNN.

Președintele Donald Trump urmează să-l întâmpine pe președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunile bilaterale de marți, scrie CNN.

Cei doi lideri sunt așteptați să discute despre cooperarea în domeniul apărării, energiei și aplicării legii între cele două națiuni, potrivit unui oficial al administrației SUA care i-a informat pe reporterii americani cu privire la temele vizitei.

Potrivit seniorului de la Casa Albă citat de CNN, cei doi șefi de stat vor sărbători 30 de ani de la sfârșitul comunismului și 15 ani de la aderarea României la NATO.

Iohannis l-a vizitat anterior pe Trump la Casa Albă în iunie 2017, notează CNN, care arată că data trecută liderii au susținut o conferință de presă în Grădina Trandafirilor, lucru puțin probabil acum. Jurnaliștii americani nu se așteaptă ca acum cei doi lideri să se adreseze presei într-un cadru formal.

Vizita președintelui român, precizează CNN, face parte din seria de întâlniri pe care Trump o are cu liderii din Europa Centrală.

Un al doilea înalt oficial de la Casa Albă a menționat pentru presa americană că Trump s-a întâlnit cu lideri din „aproape fiecare țară din regiunea respectivă" (Europa Centrală și de Est) și că președintele SUA „dorește să arate importanța Europei Centrale pentru Statele Unite, ca aliați și parteneri de securitate și parteneri de afaceri și comerciali".

Vizita de marți vine cu câteva zile înainte ca Trump să călătorească în Franța pentru summit-ul G7, unde se va întâlni cu alți lideri mondiali pentru a discuta o serie de probleme globale.

Luna viitoare, liderul de la Casa Albă va călători în Danemarca și Polonia, mai scrie site-ul CNN. 

Oficialul citat de CNN a descris România drept o țară „dinamică" cu care SUA au „relații excelente de prietenie, comerț și securitate".

Presa din Rusia, interesată de întâlnirea lui Trump cu Iohannis

Întrebat luni de un reporter al televiziunii de stat din Rusia care vor fi rezultatele așteptate în urma întâlnirii dintre TRump și președintele României, un înalt oficial american a rămân: „stați pe fază”, notează CNN.

Oficialii de la Casa Albă care au vorbit cu presa au fost întrebați dacă va exista o decizie în această săptămână cu privire la acceptarea României în programul Visa Waiver Program.

Răspunsul a fost: se așteaptă ca subiectul să fie discutat marți, dar renunțarea la vize pentru români se va întâmpla doar atunci când România va îndeplini cerințele programului.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?