Ce să faci dacă te-ai tăiat și vrei să oprești sângerarea rapid?

Cu siguranță ți s-a întâmplat să te tai din greșeală în bucătărie și să sângerezi. Totuși, uite cât de simplu poți opri sângerarea. Din fericire, soluția se află chiar în bucătărie, la îndemâna ta.



În primul rând, pentru a face rana să se coaguleze rapid, vei avea nevoie de un coagulator. Cel mai bun remediu este pudra de argila.

Dacă însă nu ai așa ceva în casă, poți folosi boia de ardei pentru a obține același efect, însă trebuie să fii atent să nu fie iute. Cel mai indicat este să folosești boia de ardei dulce.

Ce trebuie să faci este să presari puțină boia de ardei peste rană și să apeși cu un șervețel; vei observa singur cum sângerarea se va opri.

Aceste două substanțe, boiaua de ardei dulce și pudra de argilă, sunt benefice și în cazul sângerărilor interne. În acesta situație trebuie doar să pui o linguriță de pudră într-un pahar cu apă caldă și să bei amestecul.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?