Camera s-a răzgândit în privința redefinirii familiei. Inițiativa a fost întoarsă

Vot final în Camera Deputaților
Vot final în Camera Deputaților

După votul pe articole de ieri, Camera Deputaților urma să dea, în ședința de astăzi, votul final asupra inițiativei cetățenești de revizuire a Constituției în sensul redefinirii familiei ca fiind întemeiată „pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”. În loc de vot final, la propunerea PSD, inițiativa a fost întoarsă la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului. Este, practic, a doua oară când proiectul este întors la șefii Parlamentului exact când trebuia să primească vot în plen.