Borbely spune că proiectul Roşia Montană "nu va mişca un pas înainte" fără noi asigurări

 
Borbely: proiectul Roşia Montană
Borbely: proiectul Roşia Montană

Laszlo Borbely desemnat pentru Ministerul Mediului şi Pădurilor, a spus, după votul favorabil din comisii, că proiectul Roşia Montană nu va fi demarat până nu va primi asigurări că nu va avea efecte negative asupra mediului înconjurător, precizând că el nu este încă lămurit că proiectul nu poluează.

"Acest proiect nu va mişca un pas înainte, până nu am asigurări că nu va aduce efecte poluante. Deocamdată, eu nu sunt lămurit de acest lucru", a spus Borbely, adăugând că în prezent adună toate datele legate de proiectul Roşia Montană.

"Există o decizie definitivă a Curţii de Apel, însă am înţeles că ei (investitorul, n.r.) au făcut un nou PUZ (plan urbanistic zonal, n.r.), iar comisiile de la minister şi comisia româno-ungară analizează toate datele. Ştiu că sunt foarte multe opţiuni", a mai spus Borbely.


Tot  în cadrul audierilor, ministrul desemnat al Economiei, Adriean Videanu, a declarat că doreşte reevaluarea proiectului de la Roşia Montană şi intenţionează să renegocieze participaţia statului român în proiect, care în prezent este de 19,7%. Videanu a subliniat că va insista să se respecte "condiţiile exigenţelor de mediu şi conservare a patrimoniului naţional" şi a afirmat că amânarea beneficiului statului român de pe urma acestui proiect este "nejustificată".

Duminică, premierul desemnat Emil Boc a precizat că unul dintre obiectivele programului de guvernare vizează reevaluarea proiectului Roşia Montană, a cărui aprobare "depinde de expertizele ce vor fi efectuate".

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?