Bolnav de cancer în faza terminală lăsat în voia sorţii. Ce spun autorităţile

Bolnav de cancer în faza terminală lasat în voia sorţii. Ce spun autorităţile
Bolnav de cancer în faza terminală lasat în voia sorţii. Ce spun autorităţile

Nu numai că se moare cu zile la noi în țară, dar se moare şi în chinuri. Aproape 200.000 de români au nevoie anual de îngrijiri paliative, însă prea puţini pacienți beneficiază de acest tip de asistență. Și asta pentru că doar 17 județe ale țării dețin câte un singur centru paliativ. Una dintre victimele sistemului: un bătrân din Iași, bolnav de cancer, care deși nu se mai poate deplasa și nu are cine să-l îngrijească va fi trimis să moară singur acasă, cu dureri groaznice.



Sistemul de sănătate din România nu este pregătit pentru a oferi asistență specializată bolnavilor incurabili. Așa că după ce boala nu mai răspunde la tratament, zeci de mii de bolnavi care ies din spitale sunt trimiși acasă, unde mor în chinuri, singuri sau sub privirile disperate ale celor apropiaţi. În astfel de situație se află și un bărbat de 61 de ani, diagnosticat cu cancer în fază terminală, ajuns la Sf Spiridon, în urmă cu 3 săptămâni. Medicii îl tratează, însă îi caută și un centru unde poate fi îngrijit corespunzător după externare. 

Autoritățile locale și județene ridică din umeri când vine vorba despre situatia bătrânului, care nu are asigurare medicală și nicio rudă. La Institutul Regional de Oncologie, pacientul nu este primit de medici. Cele 20 de locuri de pe secția de Paliație sunt insuficiente, iar listele de așteptare se întind pe cel puțin o jumătate de an. Nici în centrele medico-sociale nu sunt paturi disponibile. 

Conform estimărilor Alianţei Pacienţilor Cronici din România, realizate în lipsa unui registru naţional de cancer, în România trăiesc aproximativ 520.000 de bolnavi de cancer, printre care 4 mii de copii.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?