Bloomberg: România, cea mai mare creștere economică ascunde cea mai mare sărăcie

 
Saracie lucie in Romania
Saracie lucie in Romania

România poate avea cea mai rapidă creștere economică din Uniunea Europeană, dar deține recordul și la un indicator deloc măgulitor, cea mai mare sărăcie, notează prestigioasa agenție de știri și analize economice Bloomberg.


Analiza se bazează pe ultimul raport Eurostat, potrivit căruia unul din doi români a avut dificultăți să-și asigure încălzirea locuinței ori o masă cu carne sau pește în fiecare zi, ceea ce reprezintă de peste trei ori media UE. În același timp, economia României a crescut cu 8,8% în al treilea trimestru, cel mai mult în aproape un deceniu.

În ciuda faptului că Bulgaria este cea mai săracă țară a blocului în ceea ce privește produsul intern brut pe cap de locuitor, România stă mult mai prost la capitolul sărăcie, iar menținerea unei creșteri economice durabile care să reducă acest handicap nu pare o misiune prea ușoară, după cum notează Bloomberg: 

"Guvernul României a redus investițiile până la nivelul cel mai scăzut, n-a reușit să absoarbă fondurile UE și a provocat încertitudine în mediul privat prin modificările în domeniul impozitării", a declarat Dan Bucșa, economist al unei bănci importante"

Analiza Bloomberg dă și exemple pozitive din fosta zonă comunistă a Europei. Nivelul privațiunilor în Cehia și în Polonia a scăzut sub cel din Franța sau Regatului Unit, ceea ce poate oferi speranțe și României.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?