Bacăul face primii kilometri de autostradă din Moldova

 

„Primii kilometri de autostradă din Moldova se fac în Bacău. Poate e un semn bun pentru autostrada Iași-Bacău-Brașov-Făgăraș”, a declarat vineri dimineață senatorul Dragoș Benea în cadrul unei conferințe de presă în care a anunțat începerea execuției Variantei de Ocolire a Bacăului, scrie Realitateadebacau.net.



La întâlnire au mai fost prezenți fostul ministru al Transporturilor, Lucian Șova, vicepreședintele CJ Silviu Pravăț și subprefectul Valentin Ivancea, cel care a coordonat punctul de lucru de negociere cu proprietarii de terenuri din zonă. Ordinul de începere a execuției a fost dat de CNAIR a fost dat tot astăzi, iar contractul pentru construirea centurii Bacăului a fost semnat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și consorțiul Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL la sfârșitul anului trecut.

„Acest proiect va fi implementat cel mai serios constructor de autostrăzi din România, din ultimii ani. Îmi exprim speranța că cei care încep să lucreze la șoseaua de centură a Bacăului vor continua să lucreze la drumul expres sau autostrada care va lega orașele Iași-Bacău-Brașov-Făgăraș și vor construi drumul Iași-Pașcani-Bacău-Focșani-Buzău-Ploiești. Practic, deși vorbim de niște proiecte, acestea au o succesiune logică, sunt cuantificate foarte clar în timp, se desfășoară deja activități pentru ele”, a spus Lucian Șova.

El a precizat că deja se lucrează la Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic pentru drumul de mare viteză Pașcani-Ploiești și probabil la sfârșitul lunii aprilie se va scoate la licitație pe SEAP realizarea Studiului de Fezabilitate și a Planului Tehnic pentru autostrada Iași-Bacău-Brașov-Făgăraș, segmentul Bacău-Brașov.

Practic, Iași-Făgăraș va fi compusă din segmentul Iași-Târgu Neamț, care se va intersecta cu Pașcani-Bacău și Bacău-Brașov. Pentru Centura Bacăului, autorizația de construire este eliberată pentru cea mai mare parte a traseului, urmează ca utilajele să-și facă apariția pe șantier.

Punte Iași-Bacău pe 16 kilometri de autostradă

Varianta ocolitoare a Bacăului va costa 142.000.000 euro și va fi finalizată în trei ani, iar contractul a fost semnat de antreprenori și Narcis Neaga, directorul general al CNAIR, în prezența fostului ministrul al Transporturilor, Lucian Șova. Conform proiectului, Varianta de Ocolire a Municipiului Bacău va avea o lungime de 30,8 km, din care 16,269 km vor fi construiți la profil de autostrada, iar finanțarea va fi asigurată din fonduri europene.

Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL va proiecta și va construi această Variantă Ocolitoare în termen de 36 luni, din care șase luni sunt alocate proiectării și 30 luni execuției lucrărilor. Antreprenorul va oferi de asemenea o garanție a lucrărilor de șapte ani.

Centura orașului va traversa lunca dintre râurile Siret și Bistrația și va trece prin localitățile Luizi, Călugăra, Sărata, Nicolae Bălcescu, Letea Veche, Săuceşti, Iteşti şi Hemeiuş. ”Pe traseu vor fi construite 12 poduri și pasaje precum și un nod rutier, la intersecţia cu DN 2F, care va asigura atât accesul spre și dinspre autostradă cât și legătura cu Centrul Municipiului Bacău.

Lucrarea este amplasată la sud, est şi nord de municipiul Bacău şi presupune realizarea unui sector comun cu traseul Autostrăzii Moldova, a unor conexiuni cu DN 2 la sud și la nord de municipiul Bacau și a unor conexiuni cu DN 15 și cu DN 11, la vest de acest municipiu. Varianta ocolitoare a Municipiului Bacău va facilita legăturile între localităţile aflate în vecinătatea Municipiului Bacău inclusiv pe DN2F, DN 2G, DJ 119 şi DJ 207F”, se arată în proiect.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?