Incident AVIATIC în Germania: 3 morţi, mai mulţi răniţi, după ce un avion a intrat în mulţime

 
Avion prabuşit în Germania
Avion prabuşit în Germania
Avion prabuşit în Germania AVION PRĂBUŞIT în mulţime, în Germania: mai mulţi morţi şi răniţi

Un avion a intrat în mulţime, duminică, pe un aerodrom din Germania. Potrivit autorităţilor, mai multe persoane au murit şi alte câteva au fost rănite, notează Euro News. Iniţial, autorităţile vorbeau despre prăbuşirea unui avion, însă, potrivit martorilor la incident, tragedia s-a petrecut la sol.



Un avion de tip Cessna 172 Skyhawk a intrat în mulţime, duminică, pe un aerodrom din landul Hessa, Germania.

Cel puţin trei persoane au murit, doi adulţi şi un copil, şi alte opt au fost rănite, notează Euro News.

Potrivit primelor informaţii, accidentul s-ar fi produs în momentul în care pilotul a încercat să aterizeze undeva pe Muntele Wasserkuppe. Din nefericire, acesta a pierdut controlul aeronavei şi a intrat în mulţime, după ce a lovit o barieră aflată la capătul pistei de aterizare.

La faţa locului au fost trimise mai multe ambulanţe.

Autorităţile germane au deschis o anchetă.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?