Avion prăbuşit. Concluzie şocantă a experţilor după catastrofa din Alpii francezi

 
Ultimele imagini cu avionul Germanwings prăbuşit în Alpi
Ultimele imagini cu avionul Germanwings prăbuşit în Alpi

Coborârea moderată și traiectoria lineară care a condus avionul direct în munți i-a făcut pe o serie de experți și piloți să atragă atenția asupra comportamentului inexplicabil al echipajului avionului de tip Airbus A320 al Germanwings, filiala low-cost a companiei germane Lufthansa, care s-a prăbușit marți în sud-estul Franței, relatează joi AFP, citată de Agerpres.



Avionul a intrat într-o coborâre moderată care exclude o pierdere brutală de altitudine sau o coborâre de urgență. Aparatul a continuat în mod evident să aibă portanță (forța responsabilă cu menținerea aparatului la altitudine), au explicat comandanți de bord și foști anchetatori ai Biroului de anchetă și analiză (BEA).

Astfel, coborârea avionului rezultă în mod necesar dintr-o acțiune a echipajului. Avionul a rămas pe o traiectorie orizontală. El și-a continuat planul de zbor, cu excepția altitudinii, potrivit datelor furnizate de Flightradar24.


'Ori a înainta în direcția munților nu avea sens. Toate acestea indică o acțiune anormală din partea unor piloți profesioniști, care dispuneau de toate mijloacele, sau o lipsă de reacție din partea echipajului', explică un comandant al unei mari companii aeriene.

'Faptul că piloții nu au împiedicat avionul să se prăbușească în munți ar putea semnifica că ei erau fie în stare inconștientă sau morți, fie au decis să moară, fie au fost forțați să moară', concluzionează un alt expert pentru AFP.

'Una dintre ipoteze este că a existat o depresurizare lentă și că masca de oxigen nu a funcționat. În acest caz, piloții puteau să intre foarte repede într-o stare de hipoxie (nivel redus de oxigen în sânge)', opinează numeroși piloți și anchetatori BEA. Ei au reamintit de cazul prăbușirii avionului Boeing 737 al companiei cipriote Helios, la 14 august 2005, un accident soldat cu 121 de morți.

În ziua accidentului, mecanicii au avut un test de presurizare și a uitat să pună maneta de presurizare la modul automat. În timpul ascensiunii sale, avionul nu a fost presurizat și a pierdut oxigen. Piloții au căzut inconștienți. Avionul care era pe pilot automat s-a prăbușit ulterior după ce și-a epuizat rezervele de carburant. Avioane de vânătoare care l-au escortat au asistat neputincioase la tragedie.

Pentru moment, nu se poate exclude nici sinuciderea unuia din piloți care și-ar fi putut neutraliza colegul sau intervenția unei terțe persoane în cockpit, potrivit experților, care subliniază importanța recuperării datelor din cutia neagră descoperită marți. Deși avariată, informațiile din ea au putut fi recuperate.

'Cardul de memorie, similar cu cel găsit în computere, este deosebit de bine protejat. Acest card de memorie este partea utilă a CVR (Cockpit voice recorder)', subliniază Jean-Paul Troadec, fost director BEA.

Miercuri a fost găsit și cea de-a doua 'cutie neagră' — (FDR — 'flight data recorder') — a avionului A320 al companiei Germanwings, care s-a prăbușit în sudul Alpilor francezi. Site-ul AirLive.net a relatat că dispozitivul este deteriorat într-un grad avansat și nu a putut fi găsit colectorul de informații.

'A fost găsită și cea de-a doua cutie neagră, dar fără conținut', a confirmat miercuri seara președintele francez Francois Hollande, într-o conferință de presă comună cu cancelarul german Angela Merkel și premierul spaniol Mariano Rajoy, împreună cu care s-a deplasat la locul dezastrului.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?