Avertisment dramatic din UE. În ce s-ar putea transforma conflictul dintre Iran și SUA

 

Ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn, a avertizat în legătură cu riscul unei noi crize a refugiaţilor în cazul escaladării conflictului dintre Iran şi SUA, transmite dpa, citată de Agerpres.

'Dacă situaţia dintre Washington şi Teheran va continua să escaladeze, există pericolul că 3 milioane de afgani care trăiesc în acea ţară să părăsească Iranul', a declarat Asselborn, pentru săptămânalul Welt am Sonntag.

Cei mai mulţi dintre ei probabil că nu vor reveni în Afganistan din cauza situaţiei de securitate de acolo, ci se vor refugia în Turcia şi apoi în Europa, a explicat ministrul luxemburghez, atrăgând atenţia că 'există riscul unui val imens de refugiaţi, care pune mari provocări Europei'.

El l-a acuzat pe preşedintele american Donald Trump că a făcut un 'pas total greşit' atunci când a retras SUA din acordul nuclear cu Teheranul anul trecut. În realitate, SUA au rupt contractul, a arătat Asselborn, notând că acordul din 2015 oferise mai multă securitate Europei şi lumii.

Pe de altă parte, Jean Asselborn a cerut Iranului să nu dea curs ameninţării că începând de duminică va încălca principala prevedere a acordului din 2015 de la Viena.

'Până acum, Iranul s-a conformat mereu acordului, potrivit autorităţii internaţionale de reglementare nucleară de la Viena. Pe de altă parte, nu pot decât să-i avertizez pe iranieni să nu înceapă în această duminică îmbogăţirea uraniului dincolo de nivelul permis', a adăugat Jean Asselborn pentru ediţia de duminică a cotidianului Die Welt.

Iranul a anunţat miercuri că începând de duminică îşi va pune în aplicare ameninţarea de îmbogăţire a uraniului la un nivel superior limitei de 3,67% fixate prin acordul internaţional privind programul său nuclear.

Decizia este legată de faptul că celelalte părţi semnatare ale acordului nu respectă integralitatea angajamentelor asumate faţă de Iran, a indicat preşedintele Hassan Rouhani.

El a mai avertizat că, începând de pe 7 iulie, Iranul şi-ar putea relua proiectul iniţial al reactorului de apă grea de la Arak, 'îngheţat' în baza acordului.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?