Două asistente maternale din Buzău sunt cercetate penal, după ce doi copii pe care îi aveau în grijă au murit. Luna trecută, unul dintre copii, în vârstă de patru ani, s-a opărit cu apă fiartă, iar celălalt, în vârstă de un an, a căzut din pat şi s-a lovit la cap. Ambele incidente au avut loc la domiciliul asistentelor. (INTRA VTR) Celor două femei li s-a retras deocamdată atestatul de asistente maternale. Potrivit ROMPRES, şeful Direcţiei pentru asistenţa socială şi protecţia copilului, Buzău, Cecilia Manolescu, a declarat că una dintre ele avea referinţe excelente. Poliţia le-a întocmit dosar penal pentru neglijenţă în îngrijirea copiilor, iar dosarul va fi trimis Parchetului Buzău.