Academia SRI își reclamă opt doctori pentru plagiat

Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" a depus opt noi sesizări privind suspiciuni de plagiat în teze de doctorat susținutechiar  în instituția aflată în subordinea SRI, potrivit unei anchete jurnalistice realizate de pressone.ro. Patru dintre cei suspectaţi de plagiat sunt ofițeri superiori din SRI şi SPP, un om de afaceri și chiar un fost vicepreședinte ANAF.



Cele mai cunoscute nume de pe această nouă listă de prezumtivi plagiatori sunt Sorin Gabriel Cozma, fost șef al Direcției Generale de Prevenire și Combatere a Terorismului din cadrul SRI, care a trecut în rezervă în 2017 și Gabriel Naghi, fost șef al Serviciului de Pază și Protecție (SPP) până în 2005, scrie jurnalista Emilia Şercan.

Până în acest moment, 85 de persoane au obținut titlul de doctor în Informații și Securitate Națională la Școala Doctorală a Academiei SRI. Asupra a 20 de teze planează suspiciunea de plagiat, adică 23,5% din total.

Luna trecută, PressOne a scris că Academia SRI a trimis către CNATDCU patru sesizări de plagiat, vizând tezele de doctorat semnate de generalul SRI (r) Dumitru Dumbravă, de fostul ministru al Apărării Mihai Stănișoară, de fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onțanu și de Adela Loredana Popescu (Neagu), fostă secretară a lui Gabriel Oprea.

Toate detaliile despre noile suspiciuni privind plagierea unor teze de doctorat puteti citi pe PressOne.ro.

sursă foto: pressone.ro

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
remus
11 Oct 12:37
asta este Academia Infractorilor si a semianalfabetilor din moment ce Neculai Ontanu este doctor auzi academia SRI. pai Dumbrava, sau ala de la SPP, rupe trei pixuri pana-si scrie numele.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?