ABATOR CLANDESTIN, descoperit de poliţişti în Olt

 
ABATOR CLANDESTIN, descoperit de poliţişti în Olt
ABATOR CLANDESTIN, descoperit de poliţişti în Olt

Un abator clandestin a fost descoperit de poliţişti în oraşul Potcoava, judeţul Olt, un bărbat de 36 de ani fiind amendat cu 20.000 de lei de inspectorii sanitari veterinari pentru sacrificarea de animale fără a respecta normele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Poliţişti din cadrul Poliţiei Olt au efectuat, vineri, o percheziţie domiciliară într-un dosar aflat în instrumentarea Poliţiei Oraşului Potcoava în care se efectuează cercetări pentru furt de animale.

Astfel, în baza mandatului de percheziţie emis de Judecătoria Slatina, poliţiştii în cooperare cu specialişti ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt au percheziţonat locuinţa unui bărbat, în vârstă de 36 ani, din oraşul Potcoava, bănuit că a sacrificat animale, respectiv ovine, bovine şi caprine, fără a respecta normele legale în vigoare.

În urma activitităţilor desfăşurate, a fost descoperit un abator clandestin de unde poliţiştii au ridicat în vederea confiscării opt bovine, cinci caprine şi 18 ovine sacrificate, în greutate de 3.300 kg şi cu o valoare de 20.000 lei.

Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional de specialiştii DSVSA Olt cu amendă în valoare de 20.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor H.G. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?