Ziua Pasionaților de Utilaje (P)

 

Imaginați-vă un eveniment care vă aduce profit, care vă ajută să vă dezvoltați afacerea și care vine la pachet cu plus valoare. Știu, ați mai auzit această sintagmă și vi s-au mai făcut aceste promisiuni, însă, de data aceasta, lucrurile stau altfel. Imaginați-vă că, prin simpla participare la o activitate specifică lumii utilajelor, plecați mai bogați. Mai bogați în informație și cu un pachet nou de soluții în domeniu. Veniți cu sete de cunoaștere și plecați cu un bagaj complet de cunoștințe, care să vă ajute să înfrângeți concurența. Și asta nu este tot!

Compania UTILBEN a gândit și planificat un eveniment pentru toți antreprenorii, constructorii și fermierii, pentru toți fanii echipamentelor performante care ne fac munca și viața mai ușoare, un eveniment dedicat cunoscătorilor și tehnicienilor. În 12 septembrie, Ziua Pasionaților de Utilaje a reunit toate aceste aspecte și chiar mai mult. UTILBEN a organizat un forum de discuții cu specialiști în domeniu, o licitație de utilaje cu prețul de pornire zero și a oferit posibilitatea de a testa cele mai noi echipamente și oportunitatea de a discuta față în față cu producători și furnizori de renume. Mai mult, cei prezenți la ZPU au beneficiat de discount-uri speciale, doar în ziua evenimentului.

Licitația UTILBEN, organizată în colaborare cu partenerul COLOSUS, a fost prima de acest fel din Europa. Prima vânzare publică ON-Live pentru utilaje, ale căror prețuri au pornit de la zero. Și, pentru că suntem în secolul tehnologiei, participanții s-au înscris online și au licitat cu ajutorul smartphone-ului personal. În plus, acest sistem inovator a permis participarea la vânzarea publică de utilaje fără ca prezența la eveniment să fie obligatorie. Iar, pentru o experiență deplină, toate utilajele vândute au venit la pachet cu o garanție completă de 30 de zile, pentru siguranța achiziției unui echipament fiabil.

Ineditul licitației a fost posibilitatea de a cumpăra un kilometru din faimosul traseu turistic Via Transilvanica. De puține ori în viață avem șansa să lăsăm o urmă ce nu va fi ștearsă de patina timpului. Să facem ceva memorabil și numele nostru să dăinuie. Să facem parte din istorie. Via Transilvanica este mai mult decât un traseu turistic, este un drum care unește. Unește România, de la Drobeta-Turnu Severin la Putna, dar, mai ales, unește oameni. Circuitul de 950 de kilometri are un impact pozitiv major asupra comunităților pe care le unește și contribuie decisiv la dezvoltarea zonelor pe care le străbate. Din locul pe unde a intrat Regele Carol I în țară și până în locul unde se odihnește acum Ștefan cel Mare.

Ziua Pasionaților de Utilaje a fost, locul de întâlnire al producătorilor și furnizorilor de echipamente, atașamente și accesorii, reprezentanți service și manageri din domenii conexe. Printre invitații speciali, s-au numărat Rick Albin, fondatorul licitațiilor Caterpillar în SUA, Marius Maier, managing partner la CMC Group – firmă de asigurări care are capital 100% românesc –, și Andrei Spătaru, fondatorul IBC Focus – companie lider de piață în monitorizarea proiectelor de construcții. Temele de discuție au fost viitorul industriei de profil, strategii și tehnologii care duc spre eficientizare, precum și utilaje și echipamente de ultimă generație. În plus, pe lista invitaților, s-au aflat specialiști în domeniu și lideri consacrați, care și-au împărtășit experiența lor și au dezvăluit secretele succesului lor.

Ziua Pasionaților de Utilaje a reprezentat oportunitatea ideală de a vedea cele mai performante echipamente la lucru. Pe lângă expozițiile de utilaje și atașamente, doritorii le-au putut testa personal. Operatorii UTILBEN au montat și folosit o varietate de atașamente și accesorii pe utilaje, astfel încât participanții să aibă imaginea completă a dotării perfecte pentru nevoile fiecăruia. Totodată, cei prezenți au asistat la demonstrații de virtuozitate ale echipamentelor și ale specialiștilor care le-au manevrat. Un adevărat show al giganților, o expunere a calităților și versatilității utilajelor!
Fiecare participant la Ziua Pasionaților de Utilaje a beneficiat de oferte speciale, în adevăratul sens al expresiei. Cei prezenți au avut oportunitatea să achiziționeze echipamente, atașamente și accesorii, direct de la producători. Prin simpla înscriere la ZPU, toți participanții au avut acces la ofertele anului în materie de utilaje performante și au putut achiziționa echipamente la prețuri speciale, doar în ziua evenimentului. Astfel, cei prezenți au avut garanția că doar la sediul UTILBEN au putut găsit utilajul pe care și-l doreau, la cel mai bun preț de pe piață!

Ziua Pasionaților de Utilaje a coincis cu momentul introducerii leasing-ului operațional în oferta UTILBEN. Această modalitate de achiziție a unui echipament este special gândită pentru constructorii și fermierii care vor să folosească un utilaj timp de 3 ani, la costuri minime. Leasing-ul operațional funcționează ca o chirie, 100% deductibilă pentru cumpărător. După perioada contractuală de 3 ani, instituția financiară nebancară care a finanțat achiziția își recuperează echipamentul, iar dumneavoastră v-ați făcut treaba, fără cheltuielile și stresul reprezentate de o achiziție propriu-zisă. În plus, leasing-ul operațional nu blochează cash flow-ul companiei dumneavoastră, pentru că nu necesită plata unui avans pentru utilaj. Dar sunt și alte avantaje, pe care participanții le-au descoperit la ZPU.

Ziua Pasionaților de Utilaje. Un eveniment special creat pentru proprietarii de echipamente performante și pentru cei care și le doresc, manageri și antreprenori în domeniu, constructori și fermieri, specialiști și tehnicieni. Locul perfect unde oricine și-a putut găsi produsul dorit, la prețul potrivit. În 12 septembrie, sediul UTILBEN din Cluj-Napoca a fost locul unei zile de neuitat, o zi a utilajelor fiabile! 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?