Zece secrete culinare ale Sandei Marin, cea mai cunoscută bucătăreasă din România

 
Zece secrete culinare ale Sandei Marin, cea mai cunoscută bucătăreasă din România
Zece secrete culinare ale Sandei Marin, cea mai cunoscută bucătăreasă din România

"Orice mâncare românească gătită cu sos e mai gustoasă dacă e ţinută o jumătate de oră la cuptor înainte de a fi servită la masă", este unul dintre multele sfaturi ale Sandei Marin. După celebra ei carte de bucate au gătit şi bunicile, şi mamele noastre şi, dacă am fost norocoase, le-am moştenit şi noi!



Iată 10 secrete ale celebrei Sanda Marin:

1. Orice mâncare românească gătită cu sos e mai gustoasă dacă e ţinută o jumătate de oră la cuptor înainte de a fi servită la masă.

2. Carnea pentru friptură nu se spală. Dacă, din diferite motive, trebuie neapărat spălată, ea se usucă bine cu un şervet înainte de a fi pusă la fript.

Reţeta de MITITEI, recomandată de Sanda Marin

3. Pentru a nu se întări, ficatul nu trebuie sărat înainte de a fi fript. E bine să fie spălat în lapte, nu în apă.

4. Supele, sosurile, zarzavaturile capătă un gust mai fin dacă li se adaugă puţin unt proaspăt după ce au fost luate de pe foc.

5. Ouăle se verifică dacă sunt proaspete introducându-le într-un borcan cu apă: cel care stă culcat pe fundul borcanului este foarte proaspăt; cel care stă tot la fund, dar în picioare, are câteva zile; cel care stă în apă în echilibru ("înoată") are câteva săptămâni; iar cel care se ridicăla suprafaţa apei (pluteşte) are câteva luni.

6. Ouăle nu se sparg la fiert dacă înainte de a fi cufundate în apă se înţeapă la capătul mai teşit cu un ac gros de cusut. 

Cea mai delicioasă prăjitură turcească: Kunefe. Iată reţeta originală!

7. Untul bătut spumă se va obţine mai repede dacă se taie untul proaspăt în bucăţele mici într-un vas care se introduce în alt vas cu apă caldă. Cum începe să se înmoaie, fără să se topească, se scoate din vasul cu apă caldă, se amestecă şi apoi se bate spumă la loc răcoros.

8. Înainte de a fi bătută, frişca se ţine circa două ore la frigider; nu se bate prea tare, pentru a nu se face unt. Zahărul se pune numai la urmă, când frişca este aproape bătută, în proporţie de o lingură la ¼ kg de frişcă.

Cea mai delicioasă garnitură pentru friptură: Cartofi în vin roşu

9. Frişca bătută cu zahăr, întrebuinţată la torturi şi la prăjituri, trebuie bine scursă înainte de a fi folosită, deoarece zerul pe care îl lasă strică atât gustul, cât şi forma prăjiturii.

10. Nucile întrebuinţate la torturi şi prăjituri capătă un gust plăcut de alune când sunt prăjite puţin în cuptor, înainte de a fi folosite.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?