Vremea schimbă foaia. Avertizare METEO: ninsori, ploi și vânt puternic

 
Ninsori abundente

Temperaturile coboară cu câteva grade și majoritatea regiunilor vor fi lovite de precipitații în următoarele zile, anunță ANM. 



Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare METEO valabilă de luni, ora 20.00, până miercuri dimineață la ora 10.00 pentru precipitații în general moderate cantitativ și intensificări temporare ale vântului.

În intervalul menționat, în majoritatea regiunilor, temporar, vor fi precipitații și local se vor acumula cantități cuprinse între 10 și 20 l/mp. La munte, în Transilvania, în jumătatea de nord a Moldovei și în Maramureș vor fi mai ales ninsori și lapoviță și se va depune strat de zăpadă. În Banat precipitațiile vor fi mixte, iar în Oltenia și Muntenia vor predomina ploile până marți seara (12 februarie) apoi vor fi mai ales ninsori. 

Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze cuprinse în general între 45 și 55 km/h, dar mai ales la munte, în vestul și sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei, unde pe parcursul zilei de marți (12 februarie) rafalele vor fi în jurul a 60...70 km/h.

În același timp, ANM a emis și un COD GALBEN de ninsori importante cantitativ, strat consistent de zăpadă și viscol în zona montană, valabil de luni, ora 22.00 până miercui la ora 02.00. 

În intervalul menționat în zona montană vor fi ninsori importante cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari la altitudini de peste 1500 m, unde temporar rafalele vor depăși 80...90 km/h și va fi viscol.

Prognoza METEO pentru marți și miercuri

Marți, vremea se răceste, astfel ca valorile termice se vor apropia de mediile climatologice specifice perioadei. Maximele, inca pozitive in toata tara, ajung la cel mult 8 grade la Giurgiu si Constanta. Cerul va fi mai mult noros și vom avea precipitații în jumătatea de est a țării, la munte, local si în restul tarii.

Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, predominant sub formă de lapoviță și ninsoare în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei, si mai ales ploi în celelalte regiuni. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, dar îndeosebi pe crestele Munților Banatului și ale Carpaților Meridionali, unde va depăși la rafala 70...80 km/h, și în vestul, sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, unde vom avea rafale între 55 și 65 km/h.

In BUCUREŞTI, MARȚI, zi mohorata si in racire. 2-3 grade in zori, la amiaza, 5-6 grade. Asteptam si aici precipitații slabe, temporare, sub formă de ploaie, peste zi, apoi, incepind de seara, pot trece si in lapovita. Vântul va sufla în general moderat.

MIERCURI, continua să se răcească ușor, urmând a se înregistra maxime în general în jurul mediilor climatologice specifice datei -între -2 grade in depresiuni și 5 grade la Drobeta, Calarasi, Buzau.. Vor fi înnorări temporare și pe arii restrânse va ninge slab, cu precădere în zona montană și în sudul țării. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări la munte, cu vitezele cele mai mari mai mari pe creste, unde temporar zăpada va fi spulberată, dar pe parcursul zilei, local si la cote mai reduse, il vom simti și în vestul, estul și sud-estul țării.

Si in BUCUREŞTI continua racirea miercuri, -2…-1 grad dimineata si 4-5 grade la amiaza. Cerul va fi temporar noros, iar dimineata e posibil chiar să ningă slab. Vântul va sufla slab și moderat. 



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?