Întreg incidentul a izbucnit marți seara (n.r. – 30 iulie) când Dragoș P., un tânăr din Bârlad a ieșit din casă și s-a așezat pe o bancă din fața Judecătoriei Bârlad și, după cum susține el, făcea chestionare pentru examenul de dobândire a permisului de conducere.
În acest timp l-a observat pe Nicu Iorga, un bărbat în vârstă de 52 de ani, care a trecut pe lângă el fără să-i spună nimic, dar care după aproximativ 15 minute a revenit însoțit de fiul său în vârstă de 19 ani și alți doi indivizi. Dragoș P. spune că îl cunoștea dinainte pe agresor, fiindu-i și vecin de cartier.
„În urmă cu aproximativ trei săptămâni, acest Nicu Iorga mi-a agresat nepoata în vârstă de 11 ani, a vrut s-o violeze. Iar el aseară m-a întrebat de ce sora mea a depus plângere la poliție împotriva lui și a început să mă lovească”, ne-a declarat Dragoș P.
Tânărul, agresat doar de Nicu Iorga și fiul său, a sunat la 112 iar un echipaj al Jandarmeriei care s-a deplasat la fața locului l-a îndrumat să facă plângere la sediul poliției. Dragoș P. a mers în aceeași seară la Poliția Municipală Bârlad unde a depus o plângere pe numele celor doi agresori.
„Am depus plângerea, nu s-a făcut nimic, nici amendă, nici măcar nu l-au căutat. Mi-au spus să merg acasă că se ocupă ei”, susține Dragoș P.
Ieri dimineață, Dragoș P. a ieșit din casă și mergea împreună cu un prieten – Vlad B., la un bar din apropiere pentru a bea o cafea. În drumul lor s-au întâlnit cu Nicu Iorga și fiul său, care erau în fața scării unde locuiesc ei.
În momentul în care cei patru s-au intersectat, au început să-și adreseze injurii, iar de aici până la bătaie nu a fost decât un pas. În timp ce se loveau, Dragoș P. a văzut cum lui Nicu Iorga i-a căzut un cuțit pe care acesta îl ținea la brâu și a strigat la prietenul său să fie atent.
În învălmășeala creată Vlad nu a mai auzit avertismentul lui Dragoș P.
Detalii pe Realitatea de Vaslui